AICI PUTEȚI COMANDA

NOUL AUDIOBOOK

"ROMANTIC HIGHWAY"

NARATOR:

SAMUEL CIOCAN

CLICK HERE

sau
CLICK HERE

sau

CLICK HERE

sau

CLICK HERE
 

SAMUEL CIOCAN`S YOUTUBE CHANNEL

 CLICK HERE

BLOG. SAMI BLOG.

MORE THAN 225 ARTICLES

      CLICK HERE

     15

EXACT ASTĂZI, 23 MARTIE! 15 ANI! CUM TRECE TIMPUL... PARCĂ IERI AM PLECAT DIN ROMÂNIA, CU 2 TROLLERE ÎNCĂRCATE CU VISURI ȘI SPERANȚE, PLUS O SACOȘĂ PLINĂ CU AMINTIRI... AM PLECAT DE LA BINE LA MAI BINE, NOROCUL SURÂZÂNDU-MI A FOST O VIZĂ CU O LITERĂ ÎN FAȚĂ, PE CARE NU PUTEAM S-O RATEZ SAU S-O REFUZ, A FOST DUMNEZEU CARE A ZIS "DU-TE!" ȘI A FOST O ȚARĂ CARE M-A PRIMIT CU BRAȚELE DESCHISE, PUNÂNDU-MI LA DISPOZIȚIE TOATĂ INFRASTRUCTURA DE CARE AVEAM NEVOIE, FĂRĂ SĂ-MI CEARĂ NIMIC LA SCHIMB ÎN AFARĂ DE CUNOȘTINTELE MELE ACUMULATE DE-A LUNGUL VIEȚII ȘI APORTUL MEU LA DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII UN SCHIMB PERFECT, CORECT, CU BENEFICII ȘI PROFIT DE AMBELE PĂRȚI AȘA AU TRECUT ANII... ASTĂZI SERBĂM CU MARE FAST 15 ANI DE CÂND A ÎNCEPUT TOTUL... 15 ANI DE CÂND SOSEAM, TIMID, PE AEROPORTUL DIN DETROIT ȘI NU ȘTIAM ÎN CE PARTE S-O IAU... DUMNEZEU MI-A ÎNDRUMAT PAȘII ÎN TOT ACEST RĂSTIMP, AȘA CUM A FĂCUT-O TOATĂ VIAȚA MEA, LUI ÎI MULȚUMESC LUI PENTRU TOT! 15 ANI DE FERICIRE ÎNTR-UN ORAȘ DIN CARE ÎNCĂ DE ATUNCI NU MI-AM MAI DORIT SĂ PLEC VREODATĂ! LA MULTI ANI MIE! ÎN IMAGINI, ULTIMA FOTOGRAFIE DIN ROMÂNIA, ÎN FAȚA LIFTULUI, ÎNAINTE SĂ PLEC DIN BUCUREȘTI, PRIMA CAFEA AMERICANĂ PE AEROPORTUL DIN DETROIT ȘI UN TORT BINEMERITAT ASTĂZI!
 

   8 MARTIE

La mulți ani, dragi exponate ale regnului sexos și frumos feminin! Azi este ziua voastră, locală, internă, mondială, internațională, interstelară, intermediară, intergalactică, InterCity, InterRegio și Internazzionale Milano! Ne gândim cu groază ce ne-am fi făcut noi, bărbații, fără voi, singuri pe această planetă. Știm cu toții că fără voi, dragile noastre, soarele n-ar mai răsări, axul Terrei ar fi scâlciat și deformat, Luna ar apune cu spatele, iar poliția ne-ar da nouă, bărbaților, de 8 martie, la toate gurile de metrou, cadou câte-o trusă de scule, care evident că ne-ar fi inutile fără existența voastră lângă noi. Viața noastră ar fi întoarsă cu josul în sus și cu susul tot în sus, fără voi, dragile noastre, n-am ști nici să ieșim din casă, am fi cu toții pătați de cafea pe izmene, ne-am frige cu ciorba aia făcută aiurea, pe dos și fără nimic în ea, ne-am curenta la singurul întrerupător din casă, am visa numai motoare cu 12 cilindri în V, iar viața noastră ar fi praștie cu anchoa mitchilli și muci cu kiwi, ne-am târî în patru labe, zdrențăroși, nemâncați și cu bărbile până la colțul străzii! Așadar suntem recunoscători că ați intrat în viețile noastre și că ați încercat să puneți cât de cât ordine în trăirea noastră, în sertarele noastre, în mintea noastră și-n dulapul nostru din hol. În sfârșit, camera noastră care înainte arăta ceva între atolul Mururoa și delta Mekong, acum cât de cât mai seamănă a ceva ce pare a fi parte a umanității zilei de azi. În sfârșit, știm și noi să punem un pas după altul, apoi altul și iar pe primul și tot așa, ca să ne putem deplasa, aka târî oasele pe străzi. Pentru toate astea, vă mulțumim și recunoaștem faptul că sunteți Il Capo del Tutti Frutti, Ornella Muti și Funafuti (capitala Tuvalu, repede v-ați gândit că e vreun parfum)! La mulți ani alături de noi, vă scriem măcar azi, deși ar trebui să vă scriem textul ăsta de 24 de ori pe zi și de 12 ori pe noapte, mă rog, de 11 ori… 

      „O ORĂ” FĂRĂ FACEBOOK

Mare distracție mare pentru unii, pentru alții marțea neagră, aoleu, văleu și văleleu! A "căzut" Facebook-ul unora și i-a băgat în panică pe românașii care nu știu să facă nimic cu viețile lor fără să afle de pe rețeaua asta cum să și le trăiască. Ei ziare nu citesc, fiindcă se murdăresc pe mâini, biblioteci nu au deoarece cărțile fac praf în casă, articole nu știu să citească fiindcă, nu-i așa, e secolul vitezei, n-au timp să parcurgă 34 de rânduri pe un ziar tipărit, așa că respectivii românași după ce s-au panicat, au început să se plictisească. Rău de tot. Și-l înjurau pe Zucky că le-a oprit robinetul, desi 99% din ei habar n-au să-i scrie numele corect. Unii și-au resetat conturile și parola până li s-a blocat contul, altora le-a crescut glicemia, văzând că nici Insta nu funcționează. Unii s-au speriat că au rămas singuri pe lume, iar alții deja îi înjurau pe ăia care le-au "hăcuit" prețioasele conturi. Unii au sărit pe Google să caute explicații, alții și-au închis rapid conturile din bancă să nu le hăcuiască cineva și leafa de pe card. Unii se vedeau deja cu rușii la ușă, iar ei căutând prin pământ niște termite și coropișnițe pentru masa de seară. Pandemie,Ucraina, Gaza, încălzire globală, topire de ghețari, sosirea reptilienilor la Vaslui, nimic nu depășește în intensitate lipsa Fb-ului 19 minute. Cred că mulți din generația TERRA (Trotinetă, Epilat, Role, Rucsăcel, Apică) de care am tot scris de ani de zile, au intrat în depresie văzând că universul lor virtual se destramă și se dărâmă atât de rapid, iar ei nu mai sunt populari în singura lor lume, cea virtuală. Mulți adulți au descoperit că au copii în casă și vecini stânga-dreapta. Delirium tremens, nu alta! Dacă Zucky pune lacăt, omenirea va pleca în cârduri, printre stele,e clar! Durere mare! Doar că nenea nu va pune niciun lacăt ci va dori în curând câțiva bănuți pt accesul la rețeaua lui, cum trebuia de fapt să facă încă de la început. Când le-a "pornit" din nou Facebook, românașii fără cărți s-au întors pe site-uri, i-am văzut cum se înjurau, se bălăcăreau, se bucurau și vorbeau numai despre pățania lor, întrebându-se unii pe alții cum au petrecut fără rețeaua asta și dacă și lor le-a "căzut". Nu știau de unde să cadă, dar știau sigur că "a căzut". E greu să spui "nu mai funcționează", mai bine spui "nu mai merge" sau "cade". S-au comportat exact ca atunci când iți suni cunoștințele și neamurile din alt oraș, când afli că acolo a fost un cutremur devastator. Auzi hal de întrebare, "cum ai petrecut"? De parcă tocmai te-ai întors din Vanuatu și Nauru, după o expediție de 3 săptămâni. Întrebări gen "Și cum a fost?" erau vizibile pe zeci de conturi. Per total a fost minunat să-i urmărești de la distanță, să le citești aberațiile zâmbind și să-i vezi cât de vocali deveniseră! Dumnezeu le adusese înapoi ceva ce le-a fost luat cu japca și fără de care ei nu pot și nu știu să trăiască: Facebook! Să vedeți ce va fi dacă va "cădea" internetul șase luni! Trei sferturi din oamenii sub 50 de ani vor muri, cred. Cel mai rău îmi pare de copiii sub zece ani. Ei nu știu să zică "frumos, urât, e bine, e rău." Mititeii ridică săracii degetul mare și spun “like” sau îl lasă în jos și urlă “dislike”. Atât. Că atât au învățat de la mami și tati. Jalnic... Toată ziua a sunat telefonul meu de România mai ceva ca la Pentagon. Nimeni nu mă întreba prin ce zonă sunt, unde să ne vedem, astea erau deja stabilite. Toți întrebau dacă am Facebook, Messenger și Insta. Am, logic, le-am spus. Le-am instalat acum `jde ani în urmă. "Nu, Sami, știm că ai, dar merge"? Merge, dragilor, fuge, trece pe lângă mine în viteză fără să semnalizeze. Am "vipien". "Aaaaaaaaaaaaa!" era stupoarea generală. "Ce-i aia?" O de-aia într-aia, dar fără de-ailaltă, le-am răspuns, n-am fost pregătit de către viață să explic cuiva cum se înnoadă un VPN cu Lord Tor Yazakki pe telefon ca să nu-ți mai "cadă" rețelele. Astea se fură, nu se învață. Per total, o zi interesantă pentru mulți, despre care vor avea ce bârfi românașii fără cărți multă vreme...
 

                               28 IANUARIE 2024

Astăzi contorizez o jumătate de secol și încă vreo 7 ani în plus. Adică 57 de ierni trecute peste căciula mea. Zile și nopți în care am râs sau doar am zâmbit, am dormit înconjurat de vise și am crescut printre visuri, fără lacrimi și fără să plâng. Mi-am schimbat an de an talpa piciorului, ajungând de la botoșei la bocanci mărimea 42. Astăzi opresc timpul în loc și-i ascult freamătul. E o zi în care vreau să aud muzica fulgilor de nea care-mi susură serenade la urechi. De mâine voi continua viața în același ritm alert ca și până acum. Azi e zi de petrecut, de mâncat și de băut, iar printre picături, de visat și de privit în urmă cu nostalgie. Un gând vintage pentru vremurile trecute, o poveste verde pentru copilărie și un car plin cu povești la fel de colorate ale unui om născut în alt secol. Trecând prin două secole, am ce povesti și am la ce mă gândi, am amintiri cu ghiotura. O viață în care am cunoscut oameni și oameni, peste cinci decenii pline cu fapte bune sau rele și gândul că per total, viața mi-a oferit tot ce mi-am dorit și tot ce am visat, dar niciodată gratuit. Universul nu donează, el doar te sfătuiește cum, când și ce să faci ca să ți se îndeplinească dorințele. În călătoria asta planetară am dat deopotrivă peste oameni care mi-au înfipt adânc rădăcinile în pământ, peste persoane care mi-au dat aripi să zbor, dar și peste personaje care m-au tras de picioare ca să alunec, punându-mi piedici ca să cad. Tuturor le mulțumesc astăzi, fiecare dintre ei a avut rolul său în viața mea. Unii oameni au venit în preajma mea și au plecat, alții au venit și au rămas, toți lăsând în urma lor o dâră de încântare și balsam sau una de funingine și dezgust. Cu toate astea, dacă aș fi din nou în botoșei și mi s-ar oferi oportunitatea să-mi aleg parcursul pe pământ, aș alege același drum, fără discuție, fără nicio deviere de la traseul pe care l-am străbătut deja până acum. Azi mă plimb printre fulgi de nea și-mi scotocesc folderele interioare, încercând să scot de-acolo imagini și vise color, pe care le acopăr cu linia vieții din palmă, să nu se ude. Le păstrez intacte și așa vreau să rămână. Sunt recunoscător pentru ele, pentru sentimentele trăite, pentru emoțiile avute și experiențele de viață. Sunt recunoscător pentru încântarea de a trăi o viață frumoasă. Dumnezeu mi-a dat întotdeauna exact atât cât a știut că pot să duc și cât am nevoie, nici mai mult, nici mai puțin. Și pentru toate acestea Lui îi sunt recunoscător. Eu nu-I cer niciodată nimic, fiindcă El știe ce am eu nevoie. Eu doar îi mulțumesc lui Dumnezeu anticipat pentru tot ce știu sigur că-mi va da. Și întotdeauna mi-a dat, ajutându-mă să trag tare și să lupt pentru a obține tot ce am dorit. Așa cum am mai spus, de la botoșei la bocanci mărimea 42, totul I se datorează. Linia vieții mi-a fost înfloritoare și frumos mirositoare. Decorul astral al existenței mi-a fost mereu favorabil. N-am dor, n-am ler, n-am scor, n-am cer. Am doar foldere pline cu nostalgii pentru copilăria și adolescența din secolul trecut și fișiere întregi cu mulțumiri pentru divinitate, pe care astăzi, la zi mare, în cea de-a cincizecișișaptea zi de balanță, le readuc în actualitate, în gând, în simț și în trăire. Le acopăr cu mâna și cu gândul, ca să nu se deterioreze atingându-le vreun fulg de nea… Mă plimb prin zăpadă. E 28 ianuarie și ninge superb…

PĂI CE FĂCUȘI, FATA TAICHII? CUM NE FU VORBA?
=

Câteva adnotări despre așa-zisul "caz" Halep. Proba de urină recoltată de la sportivă a fost supusă testelor antidoping (eșantionul A) rezultatul ieșind pozitiv. La solicitarea ei a fost refăcut testul (eșantionul B) rezultatul fiind tot pozitiv. Rezultatul testelor și decizia suspendării provizorii i-au fost aduse la cunoștință pe data de 7 octombrie 2022, comunicându-i-se că are la dispoziție 20 de zile să conteste aceste rezultate. Sportiva nu a depus contestație. De ce? Știe ea de ce, așa bănuim. Actele la Tribunalul Sports Resolution s-au depus la 4 luni distanță de la decizia de suspendare, adică în ianuarie 2023. Au fost două amânări. Prima amânare a fost determinată de faptul că aproape de termenul de judecată avocații au depus documente suplimentare la dosar care, evident, necesitau timp pentru analiza și studierea lor. A doua amânare a fost din cauza faptului că a fost numit un nou președinte al acestui for, președinte care necunoscând speța în cauză a solicitat timp pentru studierea dosarului, fiindcă tribunalul Sports Resolution nu are pe agendă doar dosarul Halep, ci toate cazurile de dopaj din toate sporturile. Rămâne totuși întrebarea: De ce Halep prin avocații ei nu a contestat rezultatul testelor și decizia suspendării în termenul legal pe care l-a avut la dispoziție, adică în cele 20 de zile? Orice sportiv, mai ales unul de nivelul ei, nevinovat, ar fi organizat rapid o conferință de presă în care ar fi prezentat situația și și-ar fi argumentat nevinovăția. Abia pe 27 octombrie 2022 a apărut prima ei reacție pe contul de Instagram, reacție care evident, nu poate fi considerată o poziție oficială, dar de ce, totuși, atât de târziu? Pașaportul biologic al sportivului a fost lansat de Agenția Mondială Anti Doping (WADA) în 2009. Scopul său este de a monitoriza profilul biologic al unui sportiv, pentru a detecta eventualele modificări suspecte și care ar oferi elemente care să susțină utilizarea unor substanțe interzise, mai exact, pentru a detecta modificări în componentele de bază ale sângelui sportivului. În prezent sunt monitorizați sute de sportivi din toate sporturile, nu doar din tenis. În aceste condiții, mai mult ca sigur că Tribunalul Sports Resolution a solicitat fișa Simonei în vederea completării informațiilor pentru stabilirea corectă a verdictului, din această cauză a apărut mai târziu și această a doua acuzație. Să ne amintim că în 2018 a apărut acea cacialma cu "hernia de disc", pe care mulți chiar au crezut-o ca fiind veridică. Totuși, știm cu toții că odată instalată această afecțiune a coloanei, orice om, nu numai un sportiv, a terminat cu orice sport, cu orice fel de efort și în special cu orice activitate care îi solicită coloana vertebrală. Deși opinia publică e împărțită în două tabere, mai ales de când a ieșit și tatăl ei la rampă cu niște declarații halucinante, cum că nu contează vreo decizie a tribunalului ci faptul că familia ei, inclusiv sportiva, sunt atenție! "curați în fața Domnului", deși chiar fiica acestuia, adică tenismena, a recunoscut că în organismul ei au existat substanțe interzise. Citez din declarația sportivei: "Am încercat de două ori să obțin oportunitatea de a fi judecată de o comisie independentă, iar ITIA a găsit constant motive de a amâna. Acum, CĂ AM STABILIT CLAR CĂ AM FOST VICTIMA UNEI CONTAMINĂRI, au venit cu o așa-zisă evoluție anormală a sângelui meu". Păi parcă nega absolut tot până acum, deodată acceptă că a fost contaminată? Voluntar sau involuntar, nici nu contează, ITIA are reguli clare, "substanțe interzise găsite în organismul sportivului", nu ingerate voluntar sau involuntar. Per total, să sperăm că verdictul final privind suspendarea și celelalte sancțiuni adiacente vor fi corecte, iar sportul alb va rămâne curat, imaculat. Oare vom afla ceva și despre trofeul de la Wimbledon? Sau ceva și despre cel de-al doilea trofeu? Eu zic că da. E mult de muncă pentru a se afla adevărul adevărat din anii anteriori care se vor cerceta, deci nu ne-ar mira o nouă amânare a verdictului, fiindcă e de presupus și asta. Așteptăm cu mare interes decizia finală din toamnă, probabil prin septembrie, timp în care sportiva româncă se va îndrepta cu pași repezi spre locul 50 WTA pe la sfârșitul lunii iunie, iar după 1 iulie și până după 1 august o văd prin zona locului 55, spre dezamăgirea fanilor ei și spre bucuria celor care nu cred o iotă din ce declară ea pe rețelele de socializare. Nu va participa la Canada Open, e clar, deci va cădea sub locul 500 după acest turneu. Așteptăm cu interes luna septembrie, când va sosi decizia corectă a tribunalului, nu cum așteaptă fanii ei o decizie rapidă. Preconizez că pe la jumătatea lunii (august) ea va ieși definitiv din clasamentul 1000 WTA, ajungând mult sub locul 1.100. Garantat, nu va juca nici la U.S.Open în august. N-are cum! E foarte posibil ca exact după ce se va încheia U.S. Open și "idolul" va rămâne cu exact zero puncte să vină și verdictul tribunalului. Chestia frumoasă e că mesajele și comentariile "fanilor" ei, atâția câți mai sunt, sunt fabuloase. De la "Plâng seară de seară pentru tine" și până la "Te iubesc mai mult decât pe copilul meu" și de la "Mă rog zilnic bunului Dumnezeu să te ajute să scapi de suspendarea asta" până la "Ești româncă, de-asta te-au suspendat, tu ești nevinovată, fată dragă!", toate dulcegăriile forțate și mesajele de "încurajare", majoritatea agramate, sunt deja plictisitoare... După verdictul care va fi zdravăn de tot (corect ar fi nu 1 an, nu 2, ci maximum, adică 4 ani!) aș vrea să le citesc comentariile... Dacă voi mai avea ce citi! Oricum vom vedea scrieri de genul "Dumnezeu nu iartă", "Să-i bată Dumnezeu pe cei care i-au vrut răul inocentei noastre", "Dumnezeu vede și plătește"... de-astea. La atât se va rezuma nemulțumirea "fanilor", sunt convins. Probabil că atât vor mai putea scrie Crinel Niculae, cel care se autodenumește pe pagina sa "jurnalist", nenea Meșter care o ridica în slăvi de o arunca deasupra cerului, lingușitorii de serviciu de prin presă și "fanii" care comentează agramat pe șanțurile sociale. Așteptăm, 3 luni și ceva vor trece repede, noi stăm la pândă și ne dorim ca tribunalul să judece cât mai corect cu putință!

 SENZAȚIE 

=
Trec fluierând prin viața mea...
Cu sentiment, cu vis, cu dor...
Privind o lună sau o stea,
Sau cheia sol și-un la minor...
=
De-un chef cu prietenii mi-e dor,
De-o oală mare cu sarmale...
De o găleată cu Lenor
Și de-un apret pe pijamale...
=
La patruzeci de mici tânjesc,
Și la vreo patru damigene...
Ca preaplecat să zămislesc
Un moșulică pe la gene...
=
Gonesc de zor prin viața mea,
Tocesc potecile iubirii...
Duc damf de flori prin ploaia grea
Și-ncerc licoarea nemuririi...
=
Pășit-am printre murături,
Ghicind condeie și silfide...
Prin universul cu fripturi
Și zeci de băuturi acide...
=
Sunt teleleu prin astă viață
Cu zile pline și nopți albe...
Cu sentimente-n șir, pe-o ață
De Lună prinsă-n raze dalbe...
=
M-am rătăcit prin viața mea,
Cu drag răstorn și Carul Mare...
Și oglindindu-mă-ntr-o stea
Mă-ncântă veșnica-mi culoare...
=
Mi-e dor de viața-mi, iar și iar
Și-s zilnic pe cărări divine,
Ca-ntr-o vitrină la Plafar
Miros senzații cristaline...
=
Rătăcitor prin vieți apuse,
Cu mir pe frunte și-n simțiri,
Accept minunile nespuse,
Eternele nedumeriri...
=
Iubesc sticluța cu Carmol
Și spațiul uns cu Voltaren...
Mi-e dor de-un remi-n si bemol
Și-un cântec fără de refren...
=
Trec fluierând prin viața mea
Și prin mocirla nemiloasă...
Și simt că cineva ar vrea
Să-mi spună: "Viața e frumoasă!"...
=
26.02.2023

CONSTRUCȚIA UNEI ECHIPE

Rog generația TERRA (Trotinetă, Epilat, Role, Rucsăcel, Apică) să nu comenteze nimic la acest text, nu ei i se adresează.

„M-a pus naiba să mă iau după anunțul în care se spunea că peste 1 milion de români au văzut „Teambuilding” (Construcția unei echipe – așa ne traduce Google). Bine, cei cu bani, că nu oricine își permite un abonament la Netflix sau un bilet la cinema. Știm parada: „Am bani, dar n-am timp să mă duc”. Bullshit. Revin. Mi-am pierdut zeci de minute din viață, crezând că va fi ceva peste „Las Fierbinți” și rugându-mă să nu fiu nevoit să arunc televizorul în curte în zăpadă, crezând că într-adevăr, fiind vorba de o corporație, voi da peste niște „angajați” mult peste medie și roluri pentru actori-actori, nu roluri de frunze-n vânt gen rolurile jucate de Giani, Bobiță sau Dalida și Celentano. În primele 10 minute am zis de trei ori „Doamne ferește!”, deci vă dați seama de ce a avut un milion și-un pic de spectatori. La fel, „Ferească Dumnezeu!” am zis când am citit că panarama asta de peliculă a costat, țineți-vă bine, 800.000 de euro. Aici văd singurul lucru bun din această concepție așa-zis cinematografică: a fost finanțat din fonduri private. Iar statul primește niște bani de pe urma acestei concepții în mod legal dar nemeritat. N-o mai lungesc și enumăr motivele pentru care acum înțeleg de ce există oameni care se uită la Adrian Văncică și la roasturile lui Micutzu. Limbaj vulgar de Ferentexas, umor facil, glume slabe tipic celor care-ți vin la geam în intersecție să-ți vândă cosmetice auto și ștergătoare furate. Mi s-a părut a fi o filmare de o mizerie submediocră și îmi asum ce spun, zău că am proprietatea termenilor în materie de cinematografie. O panaramă de peliculă, parcă special făcută, concepută și livrată unui anume segment de ființe umane bipede. O porcărie cinematografică alambicată cu o tentativă de umor de toată jena, un așa zis film în care am văzut etalată prostia în formă pură. Zici că au filmat pe felii, apoi s-au făcut permutări ca la puzzle și le-au combinat aiurea, fără sens. Hamdi Cerchez ar fi strălucit singur în acest ghiveci filmat, fără să mai aibă pe nimeni pe lângă el pe toată durata peliculei. Filmul acesta este cu mult sub „Suge-o, Ramona!”, cine l-a văzut și pe ăla știe despre ce vorbesc. Singura chestie pe care jur că n-am înțeles-o este cea legată de apariția lui Pavlu. Nu pricep ce l-a determinat să se mocirlească în așa ceva. Nuami Dinescu la fel, doamna asta este din alt film, în opinia mea n-avea ce căuta în așa ceva. Să mă mai mir atunci de ce Istodor și Morgenstern au jucat în producții la fel de mici în roluri de începători într-ale filmului? Nu. Nu mă mai miră nimic. Nici măcar de apariția actriței Carmen Stănescu în Selfie nu mă mai mir. Chestia este că așa ceva se cere. Piața dictează. Așa ceva are priză la public. Nu generalizez, să fiu bine înțeles, doar la un anumit spectru de public. E părerea mea și nu e necesar să fie și altcineva de acord cu mine. A nu se înțelege că am ceva cu actorii, Doamne ferește! Cu rolurile am ce am. Cum să joci așa ceva? Cum să citești scenariul ăsta și să fii de acord să joci după litera și în spiritul lui? Pe Garcia Marquez nu l-ar fi dus mintea să scrie un asemenea scenariu. Nici pe Frank Zappa să conceapă o asemenea coloană sonoră. Ce-ar mai fi de spus? Doamne, deschide trapa planetei și răstoarnă-ne în neant…”

"ȘENGHENIADA"


Rezultatul votului privind intrarea României în spațiul Schengen a reprezentat prilejul potrivit pentru noi văicăreli și interpretări mai mult sau mai puțin tâmpite. Deja s-au umplut canalele și șanțurile de socializare, până la revărsare, cu sute, mii de comentarii, majoritatea agramate, despre cum își vor scoate românii toate economiile de la băncile austriece și cum vor băga ei benzină de la orice altă benzinărie, numai de la OMV / Petrom, nu. Asta fiindcă „din cauza Austriei” n-a intrat România nici toată, nici pe bucăți, nici felii, în niciun fel, în nu știu ce spațiu. Ba mai mult, unii și-au amintit că până și pe Eminescu l-a omorât nu știu ce serviciu austro-ungar. Deci Austria e de vină că n-am intrat în „Șengăn”. Unii nici nu știu să scrie corect spațiul în care voiau să intre, nici ce reprezintă de fapt acel spațiu. Scriind Shengen, Chengen, Scenghen sau mai rău, Șengen, emiți spre cititor imaginea cuiva care face umbră planetei absolut fără rost. Vă mirați? Trebuia și chestia asta să fie pe niște bilete de pariuri ca alea cu Lela (copyright CTP), aș fi câștigat și aici. De vreo 3 luni scriu într-una că doar Croația va intra, iar săptămâna trecută când am scris din nou chestia asta, s-a găsit un atoateștiutor să mă contrazică și să-mi zică direct că trag a pagubă, cobesc și sunt antiromân, fiindcă România e stat de bază pentru Europa, iar eu gândesc pe alături. Vă mai amintiți de cei care până mai ieri își adăugau „Schengen” la profilul de facebook, stând toată ziua cu sloganul „Je suis Schengen” în gură? Sigur îi știți. Aceiași inși aduc azi cele mai abominabile acuze la adresa austriecilor, a benzinarilor, a bancherilor, până și la adresa produselor austriece. „De azi nu mai beau Red Bull”, scria un schengenist astăzi. Altul, mai feroce și mai opărit, decreta că nu-și va mai cumpăra pistol Glock, așa cum își dorea el până ieri. Asta doar așa, ca să facă în sâc austriecilor. Au adunat unii o listă întreagă cu produse pe care ar trebui să le ocolească românii, așa, ca răzbunare. Pe bune? Nimic despre modul de negociere care a fost vai de mama lui? Austriecii sunt de vină? Nu politicienii români? Am mai auzit o trăsnaie demnă de culoarul roșu de la balamuc, cum că „Rusia a influențat Austria, deci Putin e de vină pentru eșecul nostru”. Putin, ăla care mai ieri căzuse pe scări și-și storcoșise șalele, genunchii și toate cele, făcând pe el, a reușit să influențeze Austria? Apoi, la ordinul rusului, Austria, care nici măcar nu e membră NATO, să reușească să influențeze întreaga Uniune Europeană referitor la accederea României în spațiul Schengen? Faceți mișto de noi? Chiar ne credeți idioți? Nu cumva în spatele Austriei se află și alte state mai puternice? Oare dacă Germania dorea să intrăm, nu putea să convingă Austria? Oare dacă Franța dorea să fim în Schengen, nu putea să convingă Austria să voteze pozitiv? Oare Uniunii Europene i-ar fi convenit ca granițele ei extreme să fie cele bulgărești cu Turcia pe unde să intre migranții ca prin brânză? Oare dacă România intra și automat granița maghiară s-ar fi destrămat, Ungariei i-ar fi convenit ca să lase fără locuri de muncă zeci de mii de maghiari care acum lucrează pe frontiera cu România? La astea s-au gândit comentacii cu „Je suis Schengen la profil”? Nu cred. Suntem necăjiți și îndurerați de acest eșec? Păi atunci propun să facem plini de lacrimi o spirală umană fără cremă și să ne integrăm în absolut, să plângem cu muci în nas în fața ambasadei Austriei, să nu mai luăm benzină de 20 lei de la OMV ca să-i usture inima de 20 lei ai noștri și să scoatem cei 35 de lei pe care-i avem pe carduri la băncile austrice, să-i doară sufletul de atâta grămada de bani pierdută. Prin răzbunări copilărești gen „ocolesc OMV” sau „îmi scot banii de la „Raiffeisen” demonstrăm de fapt că merităm ce ne-au făcut. Nu mai poate OMV de cei 30 de lei ai românilor de care băgau benzină și plânge Raiffeisen cu sughițuri că rămâne fără cei 450 de lei ai românului. Au ei destui „abonați”cu rate pe 30 de ani de care să tragă, și care dacă, de atâția nervi pe austrieci, nu vor mai dori să mai plătească ratele conform contractului semnat vor rămâne pe drumuri fiindcă banca îi va lăsa fără casă, nu e nicio problemă, nu? Important e că ei vor fi catalogați drept patrioți care s-au răzbunat, nu-i așa? Lăsând la o parte faptul că răzbunarea e arma cuiva anume, mai bine am încerca să ajungem măcar la nivelul lor, sau chiar să-i depășim. Abia atunci putem emite pretenții. Abia atunci un politician român ar putea ridica tonul vocii la o entitate austriacă. Intrarea în Schengen s-a negociat lamentabil spre deloc. Nu băncile și comercianții trebuiau să fie lăsați să pistoneze statul român cu ultimatumuri gen „dacă nu faceți aia și ailaltă nu intrați”. Invers trebuia. Statul român trebuia să-i ia pe comercianți și pe bănci să le spună „dacă nu ne susțineți pt intrare, vă facem aia și ailaltă”. Negociere proastă, rezultate pe măsură. Rareș Bogdan se preface prin Europa că urlă la austrieci doar ca să aibă cu ce se lăuda în țară, nu că ar reuși să rezolve ceva, nici pe-asta n-ați prins-o? Lumea merge înainte, planeta se învârte în continuare, cu sau fără România în Schengen. Ce ar fi însemnat intrarea asta? Lipsa cozilor la vămi? Drum mai liber și mai lejer pentru transportatori? Păi cum să-i rupi românului feng-shui-ul? Cum să-i „iei” coada? Românul e învățat din fragedă pruncie să stea la coadă, la plătit taxele încă din 3 ianuarie, la covrigi, la telegondole, la Comarnic, la bilete de tren în Gara de Nord, la promoția de tigăi, la hârtia igienică, oriunde. Și dacă n-ar mai fi vama, românul tot ar forma o coadă pe locul vămii, numai de dragul de a se îmbulzi, unul după altul. Așa că nu cred că s-a pierdut mare lucru prin rămânerea pe dinafară ci a fost ajutat poporul român să nu-și iasă din mână și din obiceiurile ancestrale. Să nu uităm că orice minune ține 3 zile, am fost supărați ieri, suntem supărați azi și vom mai fi supărați mâine, căutăm vinovații unde nu trebuie, dar ușor, ușor, ne va trece supărarea și vom începe să uităm. Până una-alta, Croația a intrat și imediat a învins Brazilia la Campionatul Mondial, spărgând toate pronosticurile și biletele pariate. România n-a intrat dar s-a uitat în totalitatea ei cu bere austriacă în toate mâinile la acest meci, spărgând semințele iar apoi, televizoarele.

2 OCTOMBRIE 2022 - UN MARE FÂS! EȘEC TOTAL, DAR AL CUI? CÂND DOI SE CEARTĂ, CINE CÂȘTIGĂ, DE FAPT?

Așa cum am scris încă de pe data de 1 octombrie, text pe care aproape nimeni nu l-a crezut, marele miting anunțat cu surle și trâmbițe a fost un mare fâs. Poate chiar cu doi „s”. Fâss. De unde se anunțau nu mai puțin de 50.000 sau chiar 100.000 de oameni la „protestul vieții”, s-au adunat conform unor televiziuni abia vreo 4.000 și ăia debusolați, după cum se citea pe fețele lor. Mulți habar n-aveau de ce se află acolo, unii cică ar fi fost deja matrafoxați, iar alții veniseră fiindcă li s-au „mărit facturile”. (Aloooo, Simeria, facturile nu s-au mărit, sunt scrise tot pe coli A4 ca și înainte, au aceeași dimensiune, prețurile înscrise pe facturi au crescut!). N-ai cu cine! Cei doi „lideri” care s-au înfoiat curcănește pe la toate live-urile second hand gen Bahmuțeanu Live sau Luis Lazarus și mai Live au dat chix în cel mai barosanistic mod atunci când au ajuns față-n față cu realitatea din teren, ca să citez știristele denumite „coțofene” de Cristoiu. După ce aceiași „mari lideri de opinie” ne-au inundat zile întregi pe aceleași live-uri obscure cu promisiuni mesianice și cu garanții cum că guvernul se va răsturna cu șenilele în sus pe 2 octombrie, iată că la data stabilită a ieșit exact pe dos, ei nereușind decât să dezbine lumea mai rău decât era ea înainte și reușind s-o facă să nu mai înțeleagă exact nimic. O doamnă care e liderul unui așa-zis partid SOS (nu știu de la ce vine denumirea, ori de la inscripționările cu vopsea de pe colacii de salvare de pe litoral, ori de la începutul numelui său) a citit un pergament cu vreo 20 și ceva de puncte, articole și aliniate, lung până la Big Berceni, tocmai bine cât să înceapă să caște 37,3% din auditoriul prezent, adică dintre oamenii sosiți cu autobuzele de prin toată provincia, conform unor spuse, chiar din străinătate fiind acolo niște oameni veniți special să se jelească în fața guvernului românesc. Doamna-lider de partid invita la unitate, unitate și iar unitate, chemând în piața Victoriei, unde avea dânsa autorizație pentru mitingăraie chiar și pe cei aflați în cealaltă parte a planetei, adică la Universitate, cu condiția (da, cu condiția!) ca aceia să vină alături de acești SOS-iști fără însemne electorale, doar în calitate de cetățeni supărați, necăjiți și dornici de așezare a clădirii guvernului cu subsolul în pod. Un domn, care se declara liderul formațiunii adunăturii de la Universitate, pe nume George, era chemat în Victoriei pentru a mătura împreună pe toți membrii actualei conduceri a țării care avuseseră nesimțirea să nu trimită în piață pentru un dialog cu mitingiștii măcar un reprezentant oficial care să le scurteze facturile „mărite”. Bă, ce să vezi, a apărut coloana de adunaci universitari peste adunacii victorieni! Și-au început scandările doamnei cu SOS: „U-ni-ta-te! U-ni-ta-te! Îl invit pe domnul George Simion pe scenă! S-a făcut culoar pentru George Simion! George Simion e rugat să vină pe scenă să vorbească oamenilor lui! Îl rog pe George Simion să vină pe scenă! S-a făcut culoar acolo… Îl așteptăm cu mare drag!”, urla în megafoane doamna cu SOS-ul. George ăsta care pare a fi liderul unui alt așa-zis partid (Inox, Oțel, Aur, n-am reținut, oricum un metal prețios sau nu), nu numai că n-a dat curs invitației, dar se pare că și-a pus oamenii să taie cablurile de la boxele victorienilor și să-și înfigă în ele propriile microfoane universitariene. Și-atunci a început bâlciul! Aceeași doamnă cu SOS-ul a încropit două unghiuri drepte de 90 de grade și și-a schimbat la 180 de grade discursul de „unitate” urlând mai abitir ca înainte ciubucisme gen „Rușine, rușine, rușine să vă fie! Şi-a adus oamenii lui, împreună cu boxele lui, şi ne impun nouă să nu mai vorbim pe scenă. Ruşine! Ăsta este Simion! Trădătorul rămâne trădător! Simioane, Iuda! Iudelor! Iuda! Ne-au scos nouă microfoanele şi le-au pus pe ale lor, ca să nu avem voie să vorbim! Asta-i unitate, Simioane? Asta-i unitate, trădătorule? Şi-a bătut joc de un partid care era naţionalist. Ruşine, Simioane! Nu ţi-ai luat tu aprobare pe Victoriei, ţi-ai luat pe Universitate, ce faci tu aici, ne strici nouă protestul pentru unitate?” De la urlete până la îmbrânceli n-a fost decât un pas, deci iată-i pe jandarmii prezenți acționând la un protest care se dădea ca fiind pașnic, împărțind amenzi în stânga și-n dreapta unor manifestaci care aveau asupra lor obiecte contondente, arme albe, spray-uri mai lacrimogene decât însăși lacrima lui Ovidiu, sau celor care destabilizau „unitatea națională”. Participanți de serviciu la microfoane pentru „scurtarea facturilor”, pentru RO-Exit și pentru demolarea metaforică a unei clădiri guvernamentale, în ordinea numerelor de pe tricou: Doamna cu SOS-ul, unul Luis care explica manifestacilor cum Dumnezeu a creat pământul, cerurile, lumina și omul, acest Luis care-și caută probabil un loc prin presă de multă vreme și nu-și poate găsi și pe care pe unde-l prinde Youtube cu vreo postare îl și capsează, ștergându-i postarea care contravine, evident, regulamentului Youtube, personaj despre care am aflat că-l chema la obârșie Țuțurigă și și-a translatat numele de-acolo până la Lazarus. Aflăm despre el câte ceva aici, ca să ne dăm seama cine e personajul:
https://www.youtube.com/watch?v=BDi-scw6Epo
Colaborator de seamă de la fața locului, cu telefonu-nfipt în băț, o vedem pe Adriana Bahm… nu-știu-cum, știu doar că e doamna care spunea că e bătută zilnic cu pliciul de muște de domnul cu care a fost căsătorită de 5-6-7 ori și de care a divorțat tot de atâtea ori. Una Oana căreia i se spune în online Șparanghelista sau Videochatista, transmite la fel de la fața locului, cu bățul înfipt în telefon (sau invers). Mai există un personaj transmițător de imagini, Cerva nu-știu-cum. Pe Magheru, la plimbare pe-o trotinetă imensă demnă de pauza săptămânală de aer a întemnițaților de la Alcatraz, dăm peste un micuț nene care-și zice „jurnalist de investigație”, ca și celălalt de mai sus, Luis, care e cică, tot ziarist de investigație. A, să nu uit, își mai zice și Zară, acesta cu trotineta. Nu putea să lipsească din peisaj un nene cu barbă imensă și cu un steag la fel de imens, care-și zice „dac liber”, de parcă ceilalți daci ar fi arestați. Nici tanti Bellantoni cu celebra tigaie n-a absentat, venind la miting înarmată cu o furcă și cu celebra tigaie, chipurile dorind să apere… Horeca! Un alt nene care cică-i avocat și-l cheamă Chitic, mișună și el ceva pe acolo prin mulțime și apoi vorbește oamenilor la un microfon, cocoțat sus pe o platformă cu rol de scenă, care era cât pe-aci să fie răsturnată de unii din mulțime, cu tot cu cei cocoțați pe ea. Da, vorbește oamenilor acest Chitic, am scris corect! Și au mai fost câțiva neinteresanți „activiști civici” sau vorbitori microfoniști care au bălmăjit câte-n lună și în stele, ba la microfon, ba la megafon, ba live pe propriile telefoane-nfipte-n băț, la fel ca ceilalți „vocali” de pe bulevardul Magheru, alături de coloanele de purtători de steaguri, pancarte și doritori de RO-Exit. Adicătelea România să iasă din Uniunea Europeană, să-și încarce tot pământul în roabe și găleți, apoi să-l care lângă Eclipse Island, în sudul Australiei, unde să se clădească o nouă Românie cu un guvern nerăsturnabil. Evident, metaforizăm, maximizăm, hiperbolizăm și exagerăm (chiar dacă e tot aia!), tocmai pentru a scoate în evidență penibilul (jenibilul) situației create. Una spui în gura mare celor ce te ascultă, alta faci în teren. Facturile sunt la fel de mari. Una te lauzi că o să zici la protest, alta iese de fapt. Facturile sunt la fel de mari. Una cred cei care îți urmăresc promisiunile la TV și te iau drept idol, alta înțeleg după ce te văd trecând la fapte. Facturile sunt la fel de mari. Una e ce spun că vor să facă SOS-ul și AUR-ul, exact pe dos e în viața de zi cu zi. Crăcănătura prăpăstioasă dintre spasmele dorințelor exprimate „pe TV” și cotidianul e imensă. Distanța dintre promisiuni și realitatea palpabilă e exact distanța dintre Real Madrid și Academica Clinceni. Facturile, însă, sunt la fel de mari. Doar prețurile scrise pe ele se schimbă lunar, în direcția SUS. Am scris SUS, nu SOS. Citesc comentariile acestor participanți, la o zi după mitingeală. Toți sunt dezamăgiți, toți își ling rănile, toți sunt dezolați. Jelanie mare! Ha! Tot ce trebuie să mai facem acum este să ne amintim de partidele cu lider nominal care-au dispărut de-a lungul timpului mai repede decât au apărut: PRM – Vadim, PUNR – Gheorghe Funar, UFD – Petre Roman, AP – Teodor Meleșcanu, PNG – Gigi Becali, UNPR – Gabriel Oprea, PPDD – Dan Diaconescu. Konieț filma.

PATRIOTISM DE MUCAVA

Pe 1 Decembrie am observat că mulți români sunt patrioți. Pe toate rețelele de socializare posibile aceștia se declară mândri că s-au născut în România, susțin că aceste meleaguri sunt cele mai frumoase de pe planetă, că România e grădina Maicii Domnului, unii se duc chiar la Alba Iulia ca să sărbătorească această zi, cumpără steaguri tricolore și le așează în geam, își fac poze cu steagurile și le urcă pe facebook, evident și alături de un hashtag „mândrucăsuntromân”, că așa e moda, dacă îți pozezi pantofii fără trei-patru „hashtag” alături, n-ai făcut nimic. Ce avem în DEX în dreptul cuvântului „patriot”: 1. Persoană care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. 2. Persoană care își iubește patria, luptă cu abnegație pentru binele poporului și e gata să facă sacrificii pentru a-i asigura un viitor fericit. Corect, nu? Păi ia să vedem dacă suntem sau nu. Suntem cu adevărat patrioți când ne cumpărăm bilet de autobuz sau când nu recurgem la prieteni ca să scăpăm de birocrație sau de stat la coadă. Atunci când nu luăm mită și nici nu dăm. Când nu aruncăm gunoaie pe jos în nicio situație. Când toți cei din jurul nostru sunt resemnați și spun „oricum nu putem schimba nimic”, „merge și așa” sau „asta e!” iar noi rămânem integri în faptele și acțiunile noastre, chiar și în lucrurile mărunte. Suntem patrioți când ne educăm copiii să aibă coloană vertebrală, să fie cinstiți cu ei și cu cei din jurul lor, să rămână fermi pe poziție atunci când toți colegii lor copiază și să-i respecte pe cei din jurul lor, chiar și atunci când nu sunt de față. Să fim un exemplu de integritate chiar și atunci când unii ne spun că acest lucru nu va face nicio diferență. Să ne implicăm întotdeauna acolo unde activăm, indiferent că suntem acasă, la job sau în societate. Cred că adevărata iubire de țară constă în integritatea cu care trăim fiecare zi a anului, nu doar pe 1 decembrie. Sau facem asta doar de ochii lumii? Chiar credem că nu sunt în jurul nostru și oameni care văd ipocrizia din noi? Urlă patriotismul în noi în ziua asta mai ceva ca ultraşii de pe stadioane, pe timpuri. Chiar credem că nimeni nu ne cataloghează ca fiind ipocriți? În fiecare an, pe 1 Decembrie, ne pomenim înaintaşii, le enumerăm faptele de vitejie, îl invocăm pe Vlad Ţepeş și amintim tuturor metoda lui unică de a-şi arăta iubirea față de ţară. Dar oare suntem noi în stare să facem ceva pentru România? Păi tot anul ne văicărim că suntem atât de ghinioniști încât barza avea pană la o aripă și ne-a azvârlit fără să vrea pe meleagurile astea, scăpându-ne din cioc. Tot anul arătăm cu degetul mizeria și incultura, școlile cu wc în curte și copiii mergând la școală cu căruța. Povestim întregii planete despre ce interlopi avem noi, despre cum ne mor pădurarii, cum iau bâtaie polițiștii pe stradă, despre drumurile noastre cu gropi în care cazi cu mașină cu tot și treci ca printr-un portal în altă dimensiune de unde nu mai te întorci niciodată și că mii de oameni se spală încă în lighean cu apă încălzită pe aragaz. Spunem oricui că suntem „vai de noi” și „vai de mama noastră”. Spunem tuturor toate astea alături de concluzia „să vedeți și voi în ce țară de c*cat trăim!” Spunem zi de zi „la noi ca la nimeni”, avem în gură zilnic formula „țară de rahat”, explicăm tuturor cât ne e nouă de scârbă de teritoriul ăsta, scuipăm pe jos și aruncăm chiștoacele pe unde apucăm și ne „apucă greața când ne gândim în ce țară josnică trăim”, dar brusc, pe 1 decembrie ne curge din gură iubirea de țară și ne curg mucii de atâta patriotism deșănțat, mergând pe stradă cu insigne tricolore în piept. Stăm o zi înveliți în steagul tricolor în pozele de pe facebook, iar de-a doua zi ne punem din nou poza cu Salam la profil și o poză de la nunta noastră cu manele la copertă. Pentru o zi uităm că suntem „vai de nația noastră”. Zâmbim fals şi cântăm „Deşteaptă-te, române!” cu o mână la piept şi cu cealaltă ținând telefonul pentru selfie. Ne bucurăm că am prins şi nişte democraţie. Să vadă lumea toată cât suntem de „patrioți”. Fiindcă aşa ameţită și înțeleasă greșit, e totuși democrația noastră, nu? Oare ne iubim noi patria de fapt? Luptăm noi pentru apărarea și prosperitatea ei în viața de zi cu zi? Luptăm pentru binele poporului nostru pentru a lăsa urmașilor noștri iubirea de neam și țară? Oare suntem noi gata să renunțăm la un prezent confortabil și să facem niscai sacrificii pentru un viitor fericit al României? Faptul că mergem la parada militară sau că participăm la mitingurile organizate de 1 Decembrie ne adaugă oare în frunte eticheta de „patrioți”? Să gândim profund și să ne dăm fiecare răspunsul, în gând, fără hashtag. La mulți ani, Românie!

TEST
Am făcut timp de 3 zile, după un mare manual de manipulare a maselor, un la fel de mare test pe facebook scriind textul roșu de mai jos pe paginile televiziunilor și ale ziarelor ce anunțau oripilate epopeea designerului cu nasul spart. Am urmărit comentariile. Au fost sute! M-am crucit și încă mă mai crucesc, mi-e să nu rămân crucit.  Vaaaiiii! Un „designer activist civic”, stăpânul parcărilor, cu nasul spart? Vaaaaai! Nu se poate așa ceva! Nu putea să anunțe paza magazinului, nuuuuu! Nici poliția, nuuuuu! Trebuia să facă designerul „activist” ordine în parcare, că deh! Trebuie să ne băgăm noi nasul, nu organele competente! Hai să ne facem noi singuri dreptate, să ne băgăm noi nasul, de ce să mai anunțăm organele în drept? Și pe urmă urlăm pe FB că „vaaaiiiii ce am pățit!”  A trecut atâta lume pe acolo, nu a zis nimeni nimic, s-a găsit doamna designer să rezolve „parcarea ilegală pe trecerea de pietoni”! Ridică ea ștergătorul mașinii! Să vadă „propitarul” că a parcat pe trecere! Că altfel el nu știa unde și cum a parcat! Senzațional!  La următoarea neregulă văzută în vreo parcare ce mai bagă designerul? Că nasul e in service… A nu se intelege că sunt de acord cu violența, Doamne fereste! Cucoana violentă va primi ce merită. Dar cand te bagi in tărâțe, pardon, în parcare, îți asumi consecințele, adică să te mănânce… șoferii! Când faci pe activistu` îți asumi și înjurături și oprobriul public. Și o ghioagă peste picioare și o rangă în cap. Îți asumi orice se poate întâmpla, inclusiv să te prindă omul că i-ai ridicat ștergătoarele. Și să nu urli apoi pe Facebook că ai intrat în bucluc! 
Altă poveste:
„De ce i-ați ridicat omului ștergătoarele? Voiați să îi spălați parbrizul? Ca să îi atrageți atenția, de ce nu i-ați demontat o roată, sau nu i-ați dezumflat roțile? Dacă locul de parcare nu este plătit, din contra, mai este și spațiu public, nu ați rezolvat nimic cu ridicarea ștergătoarelor, vă poate face plângere pentru distrugere, nu aveți voie să puneți mâna pe proprietatea privată a omului. În cazul în care aveți parcarea plătită, trebuia să anunțați telefonic poliția locală care îi putea aplica o sancțiune și putea dispune ridicarea mașinii și mutarea acesteia într-un loc cu verdeață până la recuperea ei de către proprietar în schimbul unei taxe”.
https://www.oradesibiu.ro/2020/08/11/in-numele-tuturor-sibienilor-care-si-au-gasit-stergatoarele-masinilor-ridicate/
==================

IARNA PE SULIȚĂ
===============

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un pic de apă caldă.
Elcen a schimbat macazul,
Muc i-a arătat obrazul.
=
Și de voie, de nevoie,
Ne-a dat apă ca lui Noe.
=
O s-avem în case arcă
Sau șalupă, sau chiar barcă.
Însă dacă vrem acuș’
Să ne bălăcim sub duș,
Luăm cu noi o lumânare
Fericiți, nevoie mare!
=
O să curgă vin și gem.
Ce-am votat, aia avem!
=
S-a dus naibii țărișoara!
Timișoara-i Fritzișoara
București e Mucurești
Ai votat! Ce tare ești!
=
A-nceput de ieri să cadă…
Pic, pic, pic. Acum a stat.
Țevile s-au răzbunat
Tot pe noi.
Deci stăm grămadă
La-mbăiat!
=

Mai demult, CTP a numit-o Lela, fiindcă juca tenis în dorul lelii. Acum o compară cu o mobră. Probabil la Mobra 50 se referă și are toate motivele s-o facă. „Incredibilă prăbușire a româncei la Roland Garros, pe suprafața ei favorită, zgura, de pe Everest direct în Groapa Marianelor!”, scrie și Cartianu. Ne amintim că înaintea partidei cu Halep, fostul jucător polonez Wojciech Fibak spunea că Iga Swiatek este Mozart al tenisului, un superb diamant, o fată care se naște o dată la un milion de ani. Am fi putut crede că omul spune asta doar pentru a o susține pe compatrioata lui înainte de acest duel dificil. Însă ce s-a văzut pe teren i-au confirmat în întregime spusele. Jucătoarea din Varșovia a fost cea care a dominat tot meciul într-o manieră categorică, în timp ce Halep nu și-a găsit deloc ritmul. Partida s-a încheiat după 68 minute cu scorul de 6-1, 6-2, după un meci pe care puștoaica l-a controlat categoric. Halep și-a încheiat astfel parcursul la Roland Garros, fiind învinsă ca și anul trecut de o adolescentă (locul 53 WTA). Ne amintim că anul trecut, Halep a fost eliminată în sferturile de finală a Openului francez de către o altă puștoaică, Amanda Anisimova, (locul 51 WTA), cu scorul de 2-6, 4-6, tot după 68 de minute de joc. Chiar și în declarația de după meci, românca a fost nevoită să recunoască meritele „uraganului” polonez de 19 ani , deși a încercat cumva să se scoată: „A fost foarte frig, am simțit că nu mă încălzesc deloc”. Presa străină a fost luată prin surprindere de acest eșec lamentabil. Doar pariorii adevărați au mirosit că e loc de un câștig fabulos și au mers pe mâna polonezei. Sunt voci ale necunoscătorilor, potrivit cărora „a avut și ea o zi mai slabă”. Nimic mai fals! Intuim că așa arată „începutul sfârșitului”. Oare ce va zice Banciu? Dar Iuruc? Oare cât faci cu Mobra de la Roland Garros până la Constanța? Doar întreb.

AȘADAR, GUGLÎ, CAI VERZI PE PEREȚI, EU ÎNSUȘI, SCROLL, ETCETERA… 

Nicușorul contraatacă. Sau măcar încearcă, asta fiindcă nu dă bine dincolo de sticlă dacă tace și nu încearcă. E foarte adevărat, omul n-are ce căuta în funcția de primar general, nu se pricepe la administrație publică și nu va face nimic în fotoliul ăla nici dacă ar sta lipit de el cu super glue vreo 3 mandate. Dacă ești olimpic într-un domeniu nu e obligatoriu să mai știi și altceva. Nu cred că Elon Musk știe că rădăcina ferigii se numește rizom și că rizomul ăsta, de-al naibii ce e, conține acid flavaspidic, acid filicic, tanin, aspidinol, aspidină, paraaspidină, albaspidină sau floroglucină. N-are nevoie să știe. Bine, nici nicușorul nu știe. Dar de aici și până la a-l tăvăli prin noroi punându-i eticheta de "traficator de influență" e tare departe. Că teren, că primăria de la 4, că restaurant în parc, că salvăm Bucureștiul, că bani șpagă, "că câine". Vax! Cei care nu știu sau se fac că nu știu ce înseamnă "intervenția accesorie", gen "Cristoiu Guglî Eu Însuși Coroiu", "Scroll Așadar Cai Verzi Pe Pereți Etcetera Vreau O Cola", sau alții de aceeași factură gen "Că combinația", "că comunistul" sau "că când s-a trezit mâncând" ar trebui ori să tacă ori să învețe puțină legislație. Degeaba e poreclit pe toate șoselele de centură ale rețelelor de socializare "Mucușor" sau "Plicușor Ban", epitetele astea de clasa pregătitoare nu l-au afectat și nu-l afectează. Se credea că voluntăreasa care făcea poade peste ape și metroaie pe sub pământ ar fi rămas în continuare pe această funcție și că jocurile ar fi fost făcute încă de când s-a dat OK-ul pt "Dragnea la pușcărie", iată că n-a fost așa. Însă pe "naivul" atacator al nicușorului, "maestrul" Ion din Găgești nu-l învață nimeni să citească sau să pronunțe "Google" corect, nici nenea care e denumit pompos "administrator la televiziunea Cristoiu", nici colaboratoarea cu ochelarii parcă puși invers, cu ramele dedesupt, care râde brusc când ne numără zilnic morții, dispăruții, intrații și ieșiții din carantină și căreia niciodată nu-i iese socoteala, ban pe ban, om pe om. Nici măcar cealaltă tanti denumită la fel de pompos "redactor șef" care parcă făcea în 4K "laiv" din Piața Victoriei cu un cartof 3D pe frecvență 6G, enervându-l pe găgeștean la culme cu imaginile de o calitate 7Q parcă transmise din Kiribati, colț cu Tokelau. Tot timpul tanti cu ochelari "pentru citit" care râde brusc din 8 în 8 secunde, fără motiv, pe sistem Grindeanu, tăticul râsului spontan fără motiv, acuză că cineva ne ascunde cadavrele, ne pitește carantinații și ne amestecă cifrele. Și se burzuluiește la comentatonții care nu-s de acord cu ce bălmăjește ea, cu stilul ei vestimentar și cu ochelarii ei, tăvălindu-i prin făina discursului ca pe o gogoașă înfuriată. Au râs trei planete de sectoristul numărul 5 care a zis o singură dată "Goagăl" în ușa primăriei, recunoscând că nu știe exact cum se pronunță, dar toți tac mâlc când găgeșteanul cu sacou pronunță de când lumea "Guglî". Dar nu asta contează, ci faptul că e bun de tot pentru a-l tăvăli pe veșnicul candidat la fotoliul de peste drum de Cișmigiu. "Scroll Așadar Vreau Cola" a făcut stive de ture la Gâdea, la Ciutacu și evident la televiziunea "onlain" a cristoiului "ziarist încercând să-l facă țăndări pe Dănuț. Băăăăăăăă, nu-i mai spuneți celui din Găgești "ziarist", nu e așa ceva. A fost sau o fi fost. Nu mai e. Ziarist de vreo 22 de ani e Boanchiș, ziarist e Tolontan, ei scriu pe hârtie, știți ce e aia? "Peipăr", da? Nu "onlain". "Online" e ceva extra, pe lângă paper. Am scris și eu pe hârtie, trăiască Miron Manega, dar asta nu înseamnă că-s ziarist. Și eu am scos pe piață "nește" cărți, dar asta nu înseamnă că-s scriitor. Alooo, se aude și în Amzei, sau aparatul a înghițit fisa? Ziceți-i publicist, scriitor, sau de-alea cu "fost". Că a fost. Dar, gata, nu mai e. Acum zice în direct "eu însuși". Acum e blogger și vlogger. Punct. Se pronunță "blogăr și vlogăr", "maestre", asta ca să nu ziceți vreodată "bloagher și vloagher"! I-am pus ghilimele, așa, din simpatie, e oarecum vecinul meu de Victoriei. Revenind la veșnicul Nicușor, planetele s-au aliniat în favoarea lui și se uită acum din birou pe geam în Cișmigiu. Opinez că va fi vai și-amar de bucureșteni. Deja ne-a anunțat că la iarnă vor fi avarii în capitală. Deja curge apă din tavanul metroului cel nou. Noroc că Băse și Tări n-au avut nicio șansă. Ar fi fost "vai" la pătrat. Am fi avut troleibuze pe sub pământ și tramvaie suspendate. Cu voluntăreasa cred că ar fi fost la cub. Măcar pe ea o conduceau agenții poliției locale până la mașină când ieșea din primărie. Și de la mașină până la ușă când intra. Tot era ceva.

Într-o dimineață, când s-au trezit din somn, polițiștii locali de la primăria capitalei au 
observat că în jurul clădirii erau săpate niște șanțuri ce cuprindeau niște jgheaburi care plecau în diferite direcții. Luând-o pe fir au constatat că fiecare jgheab ducea în câte un sector, de la Bucureștii Noi și Chitila până la Petrăchioaia și Apărătorii Patriei. Luând traseul în sens invers, ei au constatat că toate aveau punctul de plecare într-o debara din subsolul primăriei unde au observat că erau depozitați 250.000 metri cubi de apă fiartă. La ancheta care a început, femeia de serviciu a declarat sub protecția anonimatului că a observat încă din prima zi în care noul primar general a intrat în clădire cum buzunarele acestuia de la sacou erau burdușite și că a intrat în subsol dar că nu și-a imaginat că el a adus apa fiartă acolo, crezând, spune ea, că a greșit direcția înspre biroul său. Observase ea că iese apă pe gaura cheii dar nu s-a inflamat. Și-a luat șamponul și a început să se spele. Ulterior avea să afle că unul din jgheaburi ducea la stația de metrou Eroilor 2, unde din tavan curge direct pe peron apă opărită peste călători în timp ce pe panourile din stație rulează reclame cu îndemuri către populație să se spele la subbraț în orice situație și în orice loc, fie el și public. Celelalte jgheaburi cu apă fierbinte vor fi deschise către bucureșteni după validarea oficială a primarului. LINK AICI:

Imagine din Mucurești, orașul întemeiat de ciobanul Bucur și ajuns pe mâna lui Mucur, după cum spun gurile rele.

Trăim în țara în care morții teleormăneni din sudul țării s-au săturat doar să voteze, mereu și mereu. Mai nou, tot în sud, în județul alăturat, un mort a candidat și... a câștigat!

Trigonometrie cuantică și mate-ritmetică abstractă în trafic. Doar un salvator poate rezolva ecuația asta. Ultima noapte de activism, întâia noapte de primărism. Algebrăm și noi o tangentă la integrala asta?

Bucureștenii sunt acum fericiți. De luni, ei au scăpat de ligheanele în care se văitau că s-au spălat. Au două variante acum, ori se vor spăla în ibric, ori în oraș unde pe toate marile bulevarde vor fi montate căzi și jacuzzi. Va ploua de-acum cu apă caldă iar în zilele călduroase vântul va sufla direct cu aer condiționat. La iarnă va ninge cu pufuleți în toate sensurile giratorii. Agentul termic va fi adus în plic, cu drona, la ușa fiecărui bucureștean, iar pe banchetele din spate ale tuturor automobilelor înmatriculate în București primăria va monta gratis baterii solare și ionizatoare. Dorința bucureștenilor s-a îndeplinit. Au acum primarul pe care l-au vrut, cel care zicea unor doamne "panarame". Fără nicio expertiză în administrație, dar expert în dosare penale. Certat cu limba română, deunăzi se lăuda cu "propria mea bucurie". Bun așa! În provincie e cam la fel. Primarul de la Baia Mare care tura trecută câștiga alegerile fiind în pușcărie, acum a câștigat din nou. Cel care s-a filmat live pe facebook când își umilea fiica ținând-o dezbrăcată cu mâinile în sus a câștigat simpatia orășenilor și a câștigat un nou mandat, petrecând victoria cu focuri de artificii și muzică. Cel din Mogoșești-Siret care a fost dovedit că a profitat de două minore chiar în sediul primăriei e acum câștigător din nou. În Oltenia, la Deveselu, oamenii au votat un mort, acesta a avut cel mai mare număr de voturi deși era mort de zece zile, iar fericiții cetățeni s-au dus la mormântul idolului lor să petreacă. N-ai ce face, asta e voința oamenilor. Deci să respectăm voința populației și să le urăm să nu fie nevoiți să se vaite în următorii patru ani. Nu-i vom asculta și nici nu-i vom căina. Preferatul bucureștenilor nu va putea face ceva la primăria generală, nici nu se pricepe și nici consiliul general nu-i va aproba proiectele. Va putea eventual să calculeze perimetrul și suprafața clădirii primăriei, eventual să-i afle și volumul și să ne anunțe rezultatele pe facebook. Felicitări bucureștenilor! Urma scapă turma!

„SALUTARE NATIUNE!”

Andrei a fost singurul om cu umor negru care a avut succes de masă în România. Dar a stiut intotdeauna unde să se oprească. El n-a fost niciodată la vreun congres unde să învețe cum se face radio. Congresele învățau de la el. Gheorghe nu mai este. Dar peste o vreme, în tot spatiul FM sau pe TV nimeni nu îi va mai simți lipsa si multi nu-si vor mai aduce aminte de el. Fiindca asa suntem construiti noi oamenii. Am crescut cu „Midnight Killer”, am trait cu „13-14 cu Andrei” si ne-am imbalsamat cu „Lantul slabiciunilor”. A lucrat pentru cei mai mari „moguli” de presa din România, Teszari, Vântu, Sârbu si Voiculescu. Si nu i-a dezamagit niciodata. 

Sa retinem ca „www.andreigheorghe.ro” a fost si este primul blog lansat vreodată de o personalitate media din România. Andrei Gheorghe a fost cu mult timp, cu multi ani înaintea noastră a tuturor, a fost cu mult timp înaintea timpului. Vestea disparitiei lui e „breaking news”. Pentru ca el nu a facut radio, el a fost radio. Toata viata lui, inclusiv pe timpul ciuruitului, a fumat numai Rothmans si Dunhill pe care si le procura când era in Bucuresti din singurul loc unde se gaseau astea, peste drum de Sala Palatului. Tot de aici i le cumparau prietenii si i le duceau când era la Constanta si unde ridicase Radio Sky la nivel de arta.

Niciodată nu și-a pierdut pasiunea pentru radio. A știut să creeze la radio cele mai frumoase imagini din cuvinte, se așeza în fața microfonului și desena tablouri din vorbe, povestea ca nimeni altcineva înainte de el sau după el, cu o spontaneitate si cu o cursivitate demna de toata invidia planetara posibila. Toate cuvintele erau la el. Lui nu îi lipsea niciunul. El insusi era un cuvânt. Andrei Gheorghe a fost pasiune. A fost radio si cuvânt. 

Chuck Palahniuk scria că „lucrurile pe care le deții ajung, într-un final, să te dețină”. Asa este. Ne vor urmari multa vreme emisiunile sale care incepeau invariabil cu „Salutare, națiune! Trăiește până mori. Sunt Gheorghe. Andrei Gheorghe”. Toti suntem buni pe segmentul nostru de activitate. Sau macar incercam sa fim. Pe segmentul „eter -radio” el a fost cel mai bun. A fost Dumnezeu. Deci n-o sa spun tipicul „Dumnezeu sa-l ierte!”. Consider ca intr-adevar n-ar avea pentru ce sa-l ierte. RIP!

==============================================================================================

            ROMANIA DECADENTA

*********************************

21 DE PRECIZARI DESPRE ROMANI

  ARTICOLUL POATE FI CITIT AICI

*********************************

NU SUNT DIN „LUMEA BUNA” !!!

Oameni mici. Prea multi oameni mici. Nu ma astept sa creasca, ma astept sa ramana la fel de mici pana in secolul viitor. Asa-zisa „lume buna”… Oare cat e de „buna”? Am incercat sa patrund timid, printr-un ungher in aceasta „lume buna” in care daca nu esti, nu existi. Am incercat sa vad Loft si sa trag cu ochiul la Dorobanti din alt unghi. Nu pot, nu cadrez cu regnul acesta, deci nu sunt din lumea buna. Si e clar, nu pot fi acolo, probabil niciodata. Am motivele mele sa nu pot sa ma vad acolo. De la conceptie pana la combinatia de culori, de la haine pana la limba romana, de la ciocatele din picioare pana la sârmele din nas, de la tatuajele de pe tot bratul pana la lantisorul de la glezna, de la bicepsii si tricepsii umflati cu steroizi pâna la cercelul din limba, de la limbajul gen „hai, fa, odata!” pana la mamaliga dintre dinti, nimic nu ma prinde. De la snobismul celui cu BMW seria 7 in fata unei garsoniere confort 3 din Ferentari pana la sudorul cu 10 milioane salariu lunar si cu 4 telefoane acasa, fiecare de 15-16 milioane. Nu ma prinde sa fiu snob desi as putea foarte bine. Sa fim bine intelesi, nu am nimic cu snobii. Nu am nimic cu lumea buna. Nu am nimic cu nimeni in general. Am ceva cu oamenii care incerca sa para altceva. Am ceva cu oamenii care isi ingroapa trecutul imposibil de ingropat. Cu cei care se vor modele si se cred modele de succes. Am ceva cu cei care vor sa para ceea ce nu sunt si nici nu pot deveni vreodata. Am ceva cu ei, deci nu pot fi din si in lumea lor niciodata. Nu pot si pace! Se spune ca lumea buna nu fumeaza si nu bea cafea, OK, eu fumez din clasa a saptea si tot cam de pe atunci, mai exact cand am dat cu nasul de liceu, am inceput si cu cafeaua. Lumea buna se culca la 22-23, pentru „somnul de frumusete”, eu la 5 dimineata inca sunt treaz iar la 8 plec la munca. Lumea buna incheie nasturele de sus de la sacou, pe sub care se napusteste spre libertate o burta cat toate zilele. Eu ma inchei la cel de jos, sâc. Lumea buna poarta franzelele alea de pantofi cu ciocul cat un tramvai, la blugi, sa fie in trend, nu-i asa, asta e valul, sa ai pantofii din cel mai lucios lac langa blugii cei mai stramti cu putinta. Eu la blugii pe care-i consider sport ma incalt intotdeauna cu o gheata tot sport, sau cu „adidasi”, cum e impamântenit gresit termenul. Lumea buna se incalta cu acesti „adidasi” la cei mai dungati pantaloni de stofa, eu port pantofi. Deci uite, inca o dovada ca nu-s din lumea buna. Mai continui? Daca nu ai la gât cand faci un live un lant de grosimea celui cu care e legat ursul la bâlci, nu esti din lumea buna. Nu conteaza din ce material e, important e sa ai senzatia ca-l vezi galben, galbui sau galbejit. Pe inelar trebuie sa ai obligatoriu un ghiul cat Casa Poporului la scara 1:1, iar pe degetul mare inca unul cat Casa Stiintei si Tehnicii, de peste drum de prima, aia a Elenei chimista. N-ai asa ceva, nu esti din lumea buna. Nu ai fost la Loft sau la Untold? Nu existi, ca individ. N-ai o poza cu Maruta, una cu Capatos si un autograf de la Andra? Degeaba traiesti pe planeta asta, esti degeaba si fara sens. Am vazut pe facebook sesiuni live din cele mai insolite locatii cu putinta, incepand de la stâna de oi, pâna la o magazie pe care unul o zugravea si din cand in cand mai tragea cu ochiul in telefon si mai injura pe cate unul, de la staulul unde se mulg oile pana la cortul in care doi insi cu chelie pregateau branza si casul, de la volanul unui camion unde urla un ardelean cu „no, tulai Doamne, ficior mi-s !” pana la un magazin unde se vindeau cosciuge iar nenea ala raspundea curiosilor „ala e 13 milioane”, „ala e din mahon, e 32 milioane cu tot cu perne si cearceaf”. Lume buna, deh !
La televizor nu mai spune nimeni „a scris pe facebook”, e un termen desuet deja, acum „a comentat pe o retea de socializare”, de parca facebook mai are nevoie de vreo prezentare si comentatorii tv se feresc sa-i faca reclama gratuita sau mascata. Cat sa fii de ipocrit? Nu mai avem programare la doctor, avem „appointment”, nu mai avem sedinta de indrumare a cadrelor, acum avem „training” iar rochia nu-stiu-care nu mai e ceva necesar pe care trebuie neaparat sa o avem ci este un „must have”. Zau? Pe bune? Si limba noastra româneasca unde a zburat, unde este? O mai gasim vreodata oare? E bine sa fii oare „in trend” calcând totul in picioare? Esti oare din lumea buna daca ai la mâna un ditamai Rolex, chiar facut pe vapor, dar totusi Rolex, chiar si când te duci la cotetul gainilor sa aduni ouale din cuibar? Doar intreb. Lumea vrea sa para ceea ce nu e. E un sindrom cu arie larga si rapida de raspandire si e mai rau decat gripa porcina si cea aviara, luate impreuna. E fara leac. Nu se da nici la tv, nici pe vreo „retea de socializare”. „Asa e datul, asa e lasat de la Dumnezeu, maica!”, ti-ar raspunde o batranica daca ai intreba-o despre snobism si lumea buna. Cat e de buna, va las pe dvs sa decideti. Eu va pot arata doar exemple, fara sa trag o concluzie general valabila. Pot doar sa va spun opinia mea care pentru unii poate fi incorecta. Asculti pe Cocardel de la Strehaia, Ciordel de la Stefanesti si orice alt manelist „de la”? De undeva, nu conteaza de unde, trebuie sa aiba obligatoriu in titulatura princiara „de la”. E clar, esti din lumea buna. Asculti doar muzica mai veche decat Baiazid si habar nu ai despre muzica actuala? Esti din lumea buna, e clar. Chiar daca fiecare gen de muzica a facut vâlva la vremea lui, dar sa ramai intepenit in cretacic, sa nu stii cine e Robert Plant si sa te uiti crucis cand cineva iti spune ceva despre Calvin Richardson, mi se pare de porc. Dar din lumea buna, unde eu nu sunt si n-am acces. Inteleg ca toti am ascultat la timpul respectiv pe Ioana Radu si Margareta Paslaru, Sabrina si C C Catch, dar sa ramai si in zilele noastre tot acolo, la acelasi nivel si sa nu fi auzit de techno, shuffle si mai ales de techno4ever, asta chiar mi se pare ca esti intr-adevar din lumea buna. Inca un exemplu ca eu nu sunt si nu pot fi in acea lume „buna”. Cu regret, dar asta e viata, situatia si asta sunt eu. Nu ma schimb pentru ca nu pot. Si chiar daca as putea, tot nu m-as schimba. N-am cum, n-am accesoriile necesare. N-am tatuaje pe 88% din corp nici steroizi n-am luat. N-am ciocate cu tocul in fata si cu fermoar pe talpa, nici saboti cu lanterna in varf. Nu sunt din lumea buna. Nu fac live de nicaieri si daca o sa fac vreodata, o sa-i zic „laiv”, nu „laif”, cum zic cei din lumea buna. Ca „laif” e absolut altceva. „Laif” este exact ceea ce au ei, cei din lumea buna. Sau mai bine zis ce cred ei ca au si mai cred ei ca o au frumoasa si plina de „news” si „fashion”. As putea sa nu ma opresc din scris depre ipocrizie, proasta crestere, falsitate, lasitate, parvenitism in asa zisa lume buna. Pot scrie trei saptamani fara oprire. Vrem sa parem bine imbracati, cu haine scumpe si pentru asta cumparam mult si prost, din spatele magazinului Obor, de la tarabe, orice produs, ideea e sa se vada numele unei firme arhi-cunoscute pe ceea ce cumparam. Vrem sa parem destepti. Ne punem statusuri in engleza, filozofam pe facebook de parca suntem intr-o competitie permanenta cu Cartarescu, incercam sa emitem citate de luat aminte. Nu suntem in stare, e clar, dar perseveram si ne ies niste ineptii de sa-ti faci cruce cu vârful limbii in cerul gurii. Cand esti sarac in cuvinte se vede, se simte, se miroase si se aude. Se si citeste printre randuri. Dar, deh, lumea buna e lumea buna. Nu esti din lumea buna daca n-ai postat pe facebook un citat din Paler, la gramada cu Poptamas, Adrian Nastase, Boca, Boc, Poc si Troc, parintele Pafnutie si Basescu. Nu esti din lumea buna daca n-ai o poza cu Setila, Ciordila, Tuciurila, Flamânzila si George Vintila. Nu esti in trend daca nu faci „life” macar odata pe zi cate o ora. Pe facebook sau pe alta „retea de socializare” Sic !!! Am zis !!!

SUNTEM ROMANI, ORIUNDE AM FI 

Fiind o persoana extrovertita careia ii place sa fie intotdeauna printre oameni, odata ajuns aici mi-a placut sa cunosc efectiv persoane, indiferent de natie, mi-am facut rapid destui prieteni, exact atat cat imi trebuie. In rest… doar amicitii. Dupa multi ani petrecuti in aceasta minunata tara, incerc sa vad cu ochi critic diferentele dintre culturi, comportamente si actiuni. La americani apreciez printre altele, dezinvoltura cu care-si cresc copiii, in parc am fost mereu cu un ochi atent la chestia asta si-am bagat la cap, am invatat astfel multe lucruri bune si pot acum sa am alta atitudine. Deasemenea un alt punct forte al lor este concentrat in rabdare si amabilitate, nu-ti sar in cap si la gat la primul porumbel scos pe gura din entuziasm sau nestiinta, cum facem noi, romanii, care te contrazicem in secunda doi si deja te-am umplut de sange pe beregata daca ai o alta opinie fata de a noastra. 

Suntem toti oameni, ai aceleasi lumi, si istoria trecutului, experientele diferite in culturi la fel de diferite nu pot decat sa ne aduca beneficii pentru a ne imbogati spiritual. Pot sa spun ca experiente negative am avut doar cu, cativa romani. Cu romani care fac comparatii intre viata lor si a ta si sunt foarte nemultumiti de ei plus ca sunt gelosi pe altii si care incearca sa te jupoaie de viu daca au simtit ca ai nevoie de ei in vreo chestiune, cat ar fi ea de minora. 
O teava reparata te costa intotdeauna de patru-cinci ori mai mult la un roman decat la un american. Americanul iti detaliaza fiecare etapa, proces al repararii tevii, materialele folosite si manopera lui, aratandu-ti o estimare a pretului pe care il cere, cu tabelul in fata. Romanul apreciaza din ochi teava respectiva si-ti spune scurt si sec o suma, repet, de patru-cinci ori mai mare. Am incercat sa uit de astfel de oameni avari dar vreau sa ii laud pe cei buni. Nu-i judec pe romani ca sunt asa cum sunt, imi dau seama ca suntem o natie care are in spate o istorie a negativismului inca de cum am fost crescuti… („Nu pune mana pe aia”, „nu deranaja aia”, „nu aia”, „nu aia”, „Colegul tau a luat 10, tu doar 7, nu esti capabil de nimic”, „Ce-o sa faci tu in viata?” si atatea alte si alte exemple identice. S-a practicat un soi de descurajare si inoculare a anxietatii si neincrederii, inca de copii). Daca in felul asta am fost educati, nici n-am fi putut creste altfel, poate au scapat doar cei facuti la betie si-n zilele de sarbatoare, mai pozitivi, probabil. Perindandu-ma prin 49 de state ale USA, mai putin Alaska, unde inca nu am ajuns si nu cred ca vreau sa ajung prea curand, am avut ocazia sa intru in contact cu destui conationali. N-as putea sa spun exact in ce zona mi s-au parut cei mai de treaba romani, varietatea este extrem de mare deci poti gasi si puncte comune si divergente de opinii, gasesti de toate peste tot, si daca m-ar obliga cineva sa fac o statistica si sa adaug doua caracteristici majore ale romanilor pe care i-am cunoscut, as sublinia negativismul si critica, ca si cap de lista, fiind cele mai des intalnite de mine aici. Desi sunt un optimist incurabil si sunt genul de om care incearca sa gaseasca ceva pozitiv in fiecare, sa le inteleg angoasele, anxietatea si sa trec peste tepii din cuvinte si peste gandirea limitata a celui din fata mea, imi dau seama intr-un final ca tot ceea ce fac este sa gasesc scuze. Personal imi place critica, insa cea constructiva, in care vii cu idei, solutii, nu critici doar pentru ca, cersesti atentie sau te consideri mai bun decat altii. Intre romani, cand cineva vine cu o initiativa, cei mai multi sar sa comenteze detaliile, micile inconveninete, imperfectiunea ideii, care evident atrage gloata la o polemica negativa si in final discutia ajunge la intreaga natie romaneasca, pana la amintirile din copilarie, cand n-aveam mai nimic si ne era mai bine, pana departe, spre Decebal chiar.
Va intrebati de ce unii aleg sa se apropie de americani sau de alte natii? In primul rand pentru ca americanii nu te judeca niciodata dupa aparente sau dupa prima impresie si nu sar la gatul tau, inainte de a deschide gura, chiar daca nu sunt intotdeauna de acord cu tine.
Am intalnit si romani fericiti sa cunoasca alti romani, dornici sa stea la o poveste, tot cu unul de-al lor, care simte la fel, vorbeste aceeasi limba si care vrea sa petreaca traditional. Odata fript, unii romani sufla si in iaurt, in schimb eu daca sunt fript suflu incepand din acel moment in toata gama de lactate si branzeturi. Ma poate condamna cineva? Nu, deoarece oamenii reactioneaza diferit la aceeasi situatie de viata, fiecare are gradul lui de toleranta. Slava Domnului ca mai emigreaza si inconstienti ca mine, perseverenti, oameni care cred intr-o lume mai buna, nu sunt descurajati de usi trantite-n nas, trec cu usurinta peste cuvinte grele, atitudini ostile si vad luminita de la capatul tunelului sau soarele din capatul bulevardului, nu se opresc la maracinii din mijlocul drumului, nu se sperie de ploi cu grindina si pot functiona si in timpul zilelor cu nori grei, care anunta furtuni devastatoare-n suflet. O mare parte dintre romani a emigrat in USA, dar traiesc toti cu aceeasi mentalitate a romanului tipic, sunt in orice clipa cu ochii printre uluci, sa vada in ce stadiu se afla iarba vecinului si la cate ore o uda. Ce le scapa multora este ca nu suntem aici sa fim in competitie unii cu ceilalti, ci sa ne putem sustine, sa ne putem spune o vorba buna in momente delicate, care slava Domnului, sunt destule. Americanii nu fac asa. Ei se ajuta si se sprijina intre ei la nevoie, ba te sprijina si pe tine, neconditionat. Ei nu te vor deranja niciodata, in niciun fel, pentru ei poti exista ca vecin de-al lor o viata intreaga fara sa fie interesati sa afle macar cum te cheama, decat in cazul in care ii acorzi tu privilegiul de a te cunoaste mai indeaproape si doar daca tu esti deschis la dialog. Altminteri, in afara de un „Hi!” aruncat peste gard de cate ori te vor vedea, nu vei avea parte de nimic altceva din partea americanilor, nici de ocheade aruncate piezis, nici de „urmariri de dupa perdea”, nici de priviri chiorase, vazand ca ai o masina mai „bengoasa” decat a lor. Daca le-ai castigat prietenia, ei sunt mai mult decat OK cu tine. Pana ii frigi, pentru ca se poate intampla si asta. Nu de alta dar o mare parte dintre romani traieste exact ca pe o ulita plina cu namol, ca mentalitate ma refer. Avand la activ experiente de genul acesta, multi romani sunt descurajati sa mai auda de romani, in totalitatea lor, tocmai ca sa nu fie din nou si din nou dezamagiti. Sunt romani care te contrazic chiar daca in sinea lor isi dau seama ca nu au dreptate, dar megalomania de a parea atoatestiutor in fata tuturor e ridicata la rang de arta. Degeaba ii bagi dovezile in nas si martorii in gura, ei vor scuipa tot si vor incerca sa te convinga ca dovezile aratate sunt niste idiotenii, „fake-uri” notorii, iar martorii oculari sunt cei mai mincinosi oameni de pe planetele cunoscute. O parte din ei cred ca din cauza asta au plecat din Romania, fiindca nu se putea trai in prea multe moduri acolo, in tara in care ei aveau incredere ca se poate face totul si au fost dezamagiti si iata-i ca vin aici, unde dau peste acelasi tipar de oameni de care au fugit, peste aceeasi barfa, peste acelasi comportament deplorabil ca acasa si nu pot sa deschida gura sa spuna ce gandesc pentru a nu fi amendati verbal instantaneu si redusi la tacere. Am intalnit in fiecare loc si oameni extraordinari, oameni cu suflet mare, oameni deschisi si primitori, carora le multumesc ca exista si intaresc in acest mod cuvantul umanitate si perceptia de plinatate si implinire sufleteasca. Poate sunt norocos ca am acel „feeling” de a atrage oameni frumosi si necesari in viata mea si astfel nu am avut parte de dezamagiri care sa ma determine sa stau la adapost si astfel cand aud cuvantul „roman” sa-mi schimb directia de mers sau sa tac malc de teama ca nu cumva sa mi se spuna „buna ziua”. M-a ferit Dumnezeu de asa ceva. Cel putin pana acum. Din contra, daca aud doi romani sfatuindu-se in vreun supermarket sa cumpere lucrul ala sau nu, eu ma bag in vorba spunandu-le, intr-o romaneasca pura „Luati-l, si eu il am si e foarte bun!”. E limpede, nu poti fi prieten cu toata lumea, ar fi ideal sa fie asa, dar se stie ca suntem diferiti, deci avem nevoi diferite, nu ne putem apropia de toata lumea doar pentru ca ne leaga aceeasi limba. Am avut si eu parte de buruieni pe unde-am trecut, le-am ocolit si evitat cat am putut dar am cautat de regula locuri curate, fertile, unde aceste buruieni nu se pot dezvolta pana la maturitate, m-am ferit intotdeauna sa stau prea aproape de ele, pentru ca aceste locuri impanzite de buruieni care de obicei sunt salbatice, te atrag pentru inceput prin originalitate, pretind potential, dar in final buruiana tot buruiana ramane. Oameni toxici exista peste tot, dar cred ca nu trebuie sa-i lasi sa-ti intre-n casa si in viata daca simti si vezi ca deja au fost zgomotosi inca din capatul strazii, urmand ca in pragul casei tale sa-si arate coltii veninosi. Dar sa nu uitam niciodata ca toti suntem romani, chiar daca nu toti suntem la fel. Poate ca de multe ori e mult mai bine sa fii unicat, sa nu fii la fel cu cineva anume, poate chiar cu nimeni. E dreptul tau sa-ti alegi cum si cine sa fii. Asta conteaza cel mai mult pentru psihicul tau. Fiecare e oricum unic in felul sau. Parerea mea.

DIFERENTA. TARA VECHE. TARA NOUA.

ITI IAU FEMEIA, SA STII

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 CITITI ARTICOLUL AICI

         ARTA DE A DARUI SI SANSA

DE A NU PRIMI CADOURI DE LA PRIETENI

            CITITI ARTICOLUL AICI

LA FOARTE MULTI ANI, NEA IOANE !!!

Prinși între viscol și amenințarea cu bombă la un mall din Votoșani era să uităm momentul aniversar pe care-l trăim plenar și de care ne-am săturat până-n gât. Azi își aniversează onomastica alături de milioane de Ioni și groparul României post decembriste, nemuritorul Ion Iliescu. Cu doar câțiva ani în urmă momentul era subiect de știre. La viloiul secretarului general al PSD se perindau baronii locali, în frunte cu Adrian Năstase, care transformau locuința bătrânului bolșevic în cavou. Se aduceau imense buchete de flori din toate colțurile țării iar nea Ion apărea alături de activul de partid ciocnind o cupă de șampanie. Ca să nu bată la ochi, după același tipar se realizau știri și cu aniversarea lui Ion Diaconescu, liderul PNȚCD. Aceleași coloane, aceeași baroni, dar mai puțini, aceeași cupă de șampanie. De când nea Diaconescu s-a dus la cele sfinte iar Adrian Năstase la cele penale aniversarea de Sfântul Ion și-a pierdut din importanță și strălucire. Abandonat pe nesimțite de tovarășii din PSD, nea Ion își consumă momentul aniversar în totală discreție.

Ca în fiecare an nu ne putem abține să nu-i transmitem bolșevicului Ionel celebrele noastre urări. Ani la rândul îi uram marelui conducător o tranziție cât mai rapidă către subsol. Urări precum „Revelion fără Ion”, „Iliescu de Crăciun este porcul cel mai bun” sau „Prea mulți ani, Ioane” transmise de toată suflare redacțională a revistelor de satiră au făcut carieră. Sentimentul că doar justiția divină va putea, prin grăbirea Momentului, să răzbune crimele odioase pe care Ilici le-a patronat și la revoluție, și la mineriade a fost cel care a stat la baza elaborării acestui folclor urban cu bună audiență la public.

Anul acesta însă, o schimbare de macaz se impune. Parchetul General este pe cale de a-l trimite în judecată pe bolșevic pentru atrocitățile comise la mineriade iar dosarul Revoluției este și el în drum spre instanță după ce ciracii lui Ilici au eșuat în demersurile lor de a-l îngropa. Pe dosar, nu pe nea Ion! În aceste condițiuni istorice noi este neapărat necesar să ne nuanțăm urarea. Căci noi nu dorim ca nea Ilici să treacă în lumea drepților înainte a da pe la judecata pământeană a faptelor lui cele de voie și pentru care riscă vreo 20 de ani de ocnă. Așa că îi dorim din suflet o viață cât mai lungă pentru ca voința judecătorilor să se înfăptuiască iar Vișinescu să nu putrezească singur în închisoare. La foarte mulți ani, nea Ioane, cu executare și tot tacâmul! Doamne ajută! SURSA: MIHAI ENCIU AICI LINK: AICI

DRAGNEA E TERMINAT INAINTE SA DEVINA CEVA!!!

DESPRE SHHAIDEH, GLORIE SI DECLIN.

DOSARUL CARE NU IARTA.

Într-o vreme în care foarte mulți se arată îngrijorați de setea de putere care i-a luat mințile vremelnicului om al momentului, e cazul să privim cu încredere in jurul nostru: Liviu Dragnea a fost umflat prea mult, iar baloanele de săpun, atunci când pățesc asta, fac poc! Liviu Dragnea și-a trăit deja momentul de glorie, unul nesperat, iar acum urmează declinul. A câștigat fulminant alegerile, a avut o noapte și două-trei zile de beție a puterii, a început să vorbească la persoana 

întâi singular (HotNews a numărat 20 de situații în discursul de la Palatul Cotroceni, mie mi-au ieșit 22, nu asta e important), dar nu s-a priceput să gestioneze succesul. I-a plăcut să se umfle în pene, iar acum a luat-o razna.

Joaca de-a v-ați ascunselea cu numele premierului din joben, la o oră de vârf, a fost de prost gust, am convenit asta, dar a arătat mai ales un om singur și în realitate, nesigur. Crede că poate să le facă pe toate de unul singur, cu ajutorul unor loiali pe viață. Se bazează pe promisiuni venite din cercuri dubioase, 
transmite cu disperare semnale către serviciile secrete și se miră că nu e băgat în seamă așa cum a crezut că se va întâmpla. Liviu Dragnea se apropie de psihologia celui care și-a atins nivelul de competență. Înconjurat de yesmeni care abia așteaptă să-l prindă cu garda jos ca să-l împingă de-acolo, Liviu Dragnea se apropie de psihologia celui care

realizează că și-a depășit nivelul de competență, dar refuză să recunoască 
acest lucru și face tot ce poate ca să mascheze asta. Abia acest „tot ce se poate” este periculos, pentru că în situații de acest fel oamenii pot face lucruri trăznite. Dar Liviu Dragnea nu va apuca să le facă pe cele mai trăznite.
Liviu Dragnea amenință printre dinți și 
flutură, o va face de câte ori va avea 
ocazia, ideea că are sprijin popular, 
că majoritatea românilor i-a acordat 
încrederea și mandatul de a face ce 
crede el de cuviință cu țărișoara. Este 
adevărat, PSD este câștigătorul de 
necontestat a celor mai corect organizate alegeri (trebuie să-i mulțumim lui Dacian Cioloș pentru acest model de corectitudine!), dar, așa cum s-a mai scris, victoria s-a datorat în mare măsură și lipsei de mobilizare a celorlalți. 
În plus, nominalizarea doamnei Sevil Shhaideh a stârnit deja cel puțin derută în rândul unei bune părți a alegătorilor PSD, nu mai explic acum de ce. Liviu Dragnea a înșelat încrederea naționaliștilor rudimentari și așteptările eșaloanelor 1’ și 2 (cei din urmă au înghițit cu noduri faptul că a trebuit 
să afle de la televizor sau cu doar câteva minute/ore înainte de restul lumii numele nominalizatei). Și-a umilit oastea. Poporul PSD, de la mic la mare, începe să își pună întrebări. Atmosfera din jurul lui Liviu Dragnea se va deteriora rapid. Toate acestea creionează o atmosferă care se 
va tensiona în curând și rapid. Faptul că președintele Klaus Iohannis a amânat până după Crăciun desemnarea 
primului-ministru contribuie la creșterea nervozității în tabăra câștigătoare, care nu mai poate să aștepte. E un joc al nervilor, desigur, iar cei din PSD, ALDE și 
România TV au răbufnit – inclusiv prin penibile acuzații („tehnocrații devalizează”, „își cară mobila” etc.), 
care prind la masa needucată a telespectatorilor, dar nasc îndoieli în rândul educaților care au fost foarte activi pe Facebook în timpul campaniei 
electorale și acum încep să mârâie.
Probleme mari pentru Liviu Dragnea vin și dinspre dosarul din care sunt șanse măricele să nu scape basma curată, și să vezi atunci tevatură!, și chiar dacă lucrul ăsta va fi mascat din răsputeri, și din 
pățania prietenului Sebastian Ghiță, care s-a dat la fund după ce a jucat la impuse (povestea cu partidul naționalist, „autodenunțul” din cazul Kovesi și mizeriile din categoria Anonymous).
În fine, Liviu Dragnea a reușit, în câteva zile, ceea ce n-a fost în stare sau pur și simplu nu a vrut, șefimea amorțită a PNL, cu Klaus Iohannis în frunte: să contrarieze și să indigneze. Forța cea 
mai importantă care îl va spulbera pe Liviu Dragnea, este opinia publică, apatică la alegeri, dar care începe să reacționeze. Cu cât va lansa mai multe 
lozinci, combinate cu amenințări și mesaje voit tari, cu cât va face mai mult pe durul în partid și în afara lui, cu cât va da chix din fotoliul de președinte al Camerei Deputaților, cu cât va urla 
de durere în singurătate-i, Liviu Dragnea va enerva tot mai multă lume: cei care încă se tem de el, de ceea ce cred ei că ar putea să le facă, plus cei care au radare ce detectează prostul gust, găoșenia, nesiguranța, abuzul și lipsa de transparență. Pur și simplu, nu poți face totul de capul tău, nici dacă te numești Vladimir Putin. Dragnea nu e Putin și nici 
Putin nu ar fi Putin dacă nu ar avea în spatele lui un grup de KGB-iști pe stil nou și generali școliți pe stil vechi. Liviu Dragnea și-a trăit momentul de glorie, va face eforturi uriașe să pară puternic, va schimba șefi și șefuți, va face curte disperată serviciilor secrete, se va îmbărbăta că e sănătos tun și are toate degetele pe toate butoanele, dar tot nu va izbândi. Deja greșește. Și probabil că nici măcar legea care îl oprește să devină premier nu va reuși s-o modifice, cu toată majoritatea parlamentară. Liviu Dragnea e terminat înainte de a deveni ceva. Gata. Peste un an va fi istorie. Ăsta e pariul meu.
SURSA: CALIN HERA, ROMANIA LIBERA
LINK: AICI

ILIESCU

RISCA

INCHISOARE

PE VIATA !!!

Procurorii militari au decis, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Procurorul militar Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul Mineriadei, a declarat într-o intervenție telefonică la Antena3:  „Acuzațiile sunt corecte, soluții de neîncepere a urmăririi penale s-au mai dat în istoria acestui dosar, în 1995, si apoi redeschis pe același motiv. În anul 2000 de asemenea a fost redeschis si apoi închis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este a treia oară când se redeschide acest dosar pentru crime împotriva umanității. Victimele căzute în timpul Mineriadei sunt victime căzute sub puterea adversarului politic. (…) Pentru acest tip de infracțiune se dă închisoare pe viață”.

SURSA:  AICI 

LINK: AICI

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Măgureanu au fost inculpati în dosarul Mineriadei din 1990.

Ion Iliescu şi Petre Roman, inculpaţi în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

"În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta 

Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanţa din data de 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g şi j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul Penal, faţă de inculpaţii: ILIESCU ION, la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României; ROMAN PETRE, la data săvârşirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României; VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârşirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României; NICOLAE DUMITRU, la data săvârşirii faptelor, prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale; MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârşirii faptelor, director al Serviciului Român de Informaţii; general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârşirii faptelor, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare", se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a altor 1.242. De asemenea, în aceeaşi cauză s-a dispus punerea în mişcarea acţiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii pentru Emil Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazemir Benedict Ionescu, la data săvârşirii faptelor vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională; Adrian Sârbu, la data săvârşirii faptelor şef de cabinet şi consilier al primului ministru; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieş Burlec, la data săvârşirii faptelor ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.)Vasile Dobrinoiu, la data săvârşirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, dar şi general (rez.) Petre Peter, la data săvârşirii faptelor comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.Totodată, urmărirea penală se efectuează, în continuare, faţă de alţi 18 suspecţi, sub aspectul săvârşirii aceloraşi infracţiuni.

SURSA: AICI

ARTICOLUL COMPLET: AICI

UNA DIN MINCIUNILE DESPRE REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989

Una dintre marile minciuni despre Revoluție se referă la mitingul din 21 decembrie 1989.

Grupul pro-sovietic care a preluat puterea o zi mai târziu (pe 22 decembrie) a lansat 
următoarea teorie: Ceaușescu a convocat un miting de susținere, dar populația, în loc să-l aplaude, și-a învins teama și a început să-l huiduie.
Fals! Fals! Fals!
Singura afirmație adevărată este că dictatorul, abia întors din Iran (pe 20 decembrie), a 
ordonat organizarea unei mari adunări populare, a doua zi, la care să participe cel puțin 
100.000 de oameni. Scopul mitingului: să arate lumii că Nicolae Ceaușescu, izolat pe scena internațională, are totuși de partea sa poporul român. De aici, totul e pe dos decât în versiunea oficială. Ceaușescu nu a fost contestat sau huiduit de nimeni dintre cei 100.000 de muncitori aduși cu autobuzele de la marile uzine bucureștene (mai ales schimburile 1 și 3)! El a fost șocat când, după numai un minut de când apăruse la balcon și începuse să vorbească, în piață s-a produs o rumoare rău-prevestitoare. Se derulau, simultan, trei operațiuni speciale, regizate de "agenturi" și îndreptate împotriva lui Ceaușescu:
1. Intervenția în forță a câtorva sute de "spărgători de miting", veniți pe Calea Victoriei, dinspre Ateneul Român. Dotați cu steaguri cu bețe ascuțite, aceștia au intrat în forță în mulțime, i-au busculat pe manifestanții apatici și i-au speriat prin strigăte panicarde: "Fugiți, vin tancurile! Se trage, ne omoară!"
2. Parazitarea stației de amplificare, la care vorbea Ceaușescu, prin introducerea pe banda 
sonoră a unor zgomote neobișnuite: huruit de tancuri, răpăit de mitralieră, explozia unei grenade.
3. Inducerea unor unde electromagnetice care au sporit senzația de panică în piață.
Cumulate, efectele celor trei operațiuni au făcut ca manifestanții s-o ia la fugă, speriați de moarte. Au rupt rândurile, neputând fi opriți nici de activiștii de partid, nici de cordoanele forțelor de ordine. În câteva minute, piața a rămas aproape goală.Când Ceaușescu și-a reluat discursul, tabloul din fața sa era dezolant: mormane de tablouri și pancarte abandonate în grabă. Doar câteva mii de manifestanți, în apropierea balconului, continuau să-l aclame. Erau cei mai fideli activiști. Muncitorii - avangarda revoluționară a lui 
Ceaușescu - se aflau însă departe. Amăgindu-se că poporul îi e alături, dictatorul a descoperit că a rămas, de fapt, singur. Câteva sute de agenți bine pregătiți, acționând 
pe un scenariu sovietic, au spart un miting de 100.000 de oameni.
SURSA: GRIGORE CARTIANU, autor si co-autor al mai multor carti exceptionale despre                   Revolutia din decembrie 1989 

          LINK:  AICI        VIDEO:  AICI

BIBELOU DE PORTELAN

Iubire, bibelou de porţelan, obiect cu existenţa efemeră…

Asa-si incepea Minulescu celebra „Romanta fara ecou”… Dupa parerea unora, a iubi reprezinta prima si cea mai importanta lege a vietii umane. Se spune ca ar fi actiunea sublima a omului.

A iubi inseamna a trai viata celui de lânga tine. 
Sa uiti cu totul de tine si sa te daruiesti total celui 
de lânga tine fara a astepta vreodata ceva in schimb,
inseamna de fapt uitare de sine. Sa uiti cu totul de
persoana ta si pur si simplu sa te daruiesti persoanei iubite.
Sa te ingrijesti de persoana iubita la fel sau chiar mai
mult decât te ingrijesti de propria persoana.

Iubirea e fantastica si se afla dintotdeauna in noi. In noi toti. Trebuie doar s-o scoatem la iveala, in toata splendoarea ei, in toata frumusetea ei imateriala. Doar sa ne dorim asta
cu toata puterea de care suntem capabili. Iubirea este cel 
mai frumos lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu, un sentiment 
care ne face sa ne simtim cu adevarat oameni, care da sens 
vietii noastre si care de fapt ne face fericiti pe toti.
Iubirea inlatura suferinta si aduce fericirea. Este focul din
interiorul nostru, infinit si nemuritor. Etern. Este sentimentul care incepe cu fluturasii din stomac si ajunge pâna la simpatie, dor, amagire, tristete sau chiar gelozie. Ea te face sa visezi. Color. Si sa meditezi, sa-ti imaginezi sau sa-ti amintesti. Tot in imagini viu colorate. La inceput, iubirea ne orbeste, facandu-ne sa vedem la cel de lânga noi doar ceea ce dorim sa vedem. Si nu observam defectele, vulnerabilitatile, slabiciunile sau maniile. Vedem totul roz. Color, cum spuneam. Si inca de la inceput, cel ce ne e alaturi are nevoie sa afle de la noi ce dorim cu adevarat pentru a ne cunoaste mai bine. Pentru a ne intelege mai bine. Dovada de iubire este sa cerem, sa oferim, sa ascultam, sa intrebam, sa raspundem, nu doar sa asteptam minuni.

Iubirea implica teluri de viata comune, 
evolutie in doi, participare reciproca si gânduri curate, 
decizii comune constiente, responsabilitati comune, toate
acestea imbelsugate cu rabdare, perseverenta, tandrete,
intelegere si cât mai multa comunicare. Ea dă valoare sufletului nostru. Pentru ca, probabil, sufletul e o
particica din Dumnezeu. In „Iubirea lichida”, Zygmunt 
Baugman scria ca iubirea este un imprumut ipotecar 
asupra unui viitor nesigur şi enigmatic. Nimic mai subtil 
si mai adevarat. Eu consider ca este sufletul fiintei umane
si singurul produs natural, fara e-uri. Iubirea e una din 
putinele stari care ii scot pe oameni din mediocritatea 
lor cotidiana. Bunatatea o fi nativa, insa e in stare latenta. 
Iubirea e o forta care o extrage din rarunchii nostri morali 
spre a o servi celor de lânga noi. Este o floare pura a carui 
parfum iti imbata creierul, ale carei petale iti mangaie 
pleoapele, dar spinii ei iti pot sfâsia inima. Iubirea este 
adevarata atunci când ti-o asumi, când o traiesti în viata
reala, nu in bezna, si când lupti din toate puterile pentru ea.
Iubirea inseamna sacrificiu, suferinta, lacrimi, zâmbete,
bucurie, speranta, intr-un cuvant este totul. Inseamna sa 
te sacrifici pentru celalalt, sa ii daruiesti tot ce ai,
chiar si pe tine, sa fii alaturi de cel iubit trup si suflet, 
la bine si la rau, sa te gandesti mereu la el, sa nu il inseli, 
sa nu ii ascunzi nimic, sa iti fie mai apropiat decat familia 
sau prietenii, sa faci absolut orice pentru acea persoana.
Iubirea nu inseamna a controla fiecare minut persoana 
asa zis iubita. Iubirea nu inseamna a interzice persoanei 
de lânga tine sa comunice cu alte persoane de sex opus. 
Iubirea nu inseamna a interzice celui de alaturi sa iasa 
cu colegii sau colegele la o cafea. Iubirea nu inseamna a-i
aminti mereu si mereu greselile facute in trecut.

Eu numesc asta gelozie nebuna, nicidecum iubire.
Doresc cititorilor mei sa aiba parte de iubire ca in poezii
si ca in adevaratele cantece de dragoste. Pentru ca acest
bibelou de portelan poate dainui in timp cu smaltul nepatat… Chiar si uitat pe o etajera…

Asteapta-ne la fel inca un an…

Un an macar…

Atât…

Un singur an…

                                                                                                                                                                                                                                                                    DESPRE PRIETENI

Prietenii tai ocupa un loc important in viata ta, insa mi se pare esential sa-i distingi pe cei falsi de cei adevarati.

Prietenii falsi sunt ca frunzele de toamna, sunt oriunde si ii gasesti peste tot. Cei adevarati sunt putini, ii poti numara pe degete. De multe ori doar pe degetele de la o singura mana. Psihologii spun ca si daca vei suferi la inceput, cu timpul vei realiza ca ai facut cea mai buna alegere cand i-ai indepartat de langa tine pe cei pe care ii „descoperi” ca fiind falsi, fara scrupule, materialisti si egoisti. Daca ai realizat ca nu toate persoanele din preajma ta iti sunt prieteni adevarati, 
lasa dezamagirea deoparte si nu suferi pentru cineva care nu merita. Vezi imediat ce poti face pentru a-i indeparta rapid din viata ta. E bine sa te inconjori de oameni alaturi de care si in compania carora observi ca te simti bine. Nu ai nevoie de relatii de prietenie toxice. 
Astfel de legaturi nu iti permit sa te dezvolti pozitiv, din contra, te incarca la maximum cu energie negativa de care chiar n-ai nevoie. Intotdeauna sa te feresti de cei care te cauta frecvent, pentru a-ti cere ajutorul, dar pe care nu ii intereseaza niciodata daca tu ai nevoie de ceva. N-ai nevoie de egoisti in preajma ta. Sa nu uiti niciodata ca intre milog şi prietenul fals nu există nici o deosebire, amândoi sunt profitori fara scrupule. Prietenia adevarata se catalogheaza ca fiind o relatie afectiva si de cooperare intre doua sau mai multe persoane ce implica suport reciproc, incredere reciproca, loialitate, iubire, intelegere si empatie, dar si multe alte calitati (dorinta de bine pentru celalalt, simpatie, onestitate, posibilitatea de confesiune in fata celuilalt, posibilitatea de a cere ajutor in situatii de cumpana, dar si bucurie in prezenta celeilalte persoane) care fac ca legatura dintre acele 
persoane sa fie unica si plina de frumusete. Pentru o relatie profunda nu este necesar sa se petreaca foarte mult timp impreuna, ci de calitate. Un prieten adevarat va fi prezent mereu in inima ta, chiar daca nu poate fi 
prezent fizic. Astfel vei putea sa vorbesti cu el si sa-i simti caldura chiar si la distanta.

1). Prietenia bazata pe utilitate (folos). Acest tip se regaseste frecvent la prieteniile cu cei stabiliti in strainatate. In aceste cazuri, persoanele nu cauta compania celorlalti din cauza ca se simpatizeaza, ci pentru ca au de castigat de pe urma acestora. Acest tip de prietenie nu rezista in timp.

2). Prietenia bazata pe starea de bine (armonie). Acesta este cel mai benefic tip de prietenie. Persoanele din aceasta categorie se imprietenesc pentru ca se plac, 
pentru ca detin acele calitati necesare pentru ca relatia sa fie de durata si, mai mult decat atat, se bazeaza pe similaritate, pe valori comune care fac ca interactiunea dintre acele persoane sa fie una pozitiva. Sa nu uitam ca prietenia presupune profunzime, implicare si dorinta de evolutie permanenta. Cei care întâlnesc de-a lungul vietii cel putin o persoană căreia să îi spună „cel mai bun prieten” sunt cu adevărat binecuvântati si norocosi. 
Prietenul adevărat te ascultă pur si simplu, lăsându-te să îti descarci povara emotională care te apasă. El nu te judecă pentru actiunile tale si te acceptă exact asa cum esti, autentic. Nu este interesat de bogatia ta, de banii tai, de atu-urile tale. Nu-l intereseaza starea ta materiala si nu are pretentii financiare niciodata. Pentru a consolida o astfel de relatie este nevoie de o atractie similară cu cea care atrage două persoane împreună, într-un mod romantic”. Acest factor are puterea de a lega o prietenie între indivizi aproape imediat si fără niciun motiv explicabil. Timpul si/sau distanta nu pot distruge legătura pe care o avem în acest tip de prietenie.
E firesc si sanatos sa ne strângem laolaltă cu oameni pe care îi apreciem, cu care avem obiceiuri în comun sau cu care ne place să împărtăşim orice. Oameni cu care ne 
sfătuim, care sunt mereu acolo când ne e greu, dar şi în momentele frumoase. Un adevarat prieten iti va spune adevărul direct, fără ocolişuri (chiar dacă adevărul 
înseamnă aducerea în discuţie a unor defecte), îţi va acorda timp, spatiu, îti va respecta intimitatea, dar într-un fel va fi mereu acolo. Prietenul veritabil te caută chiar dacă mediul social în care trăieşte e altul decât atunci când v-aţi împrietenit, chiar dacă îşi schimbă anturajul, obiceiurile, plăcerile. El nu te va scoate niciodată din lumea lui. Vei avea locul tău special in inima sa. Va dori intotdeauna sa stea la o masă mare cu fripturi, plăcinte şi vin roşu, cu glume şi poveşti, iar tu să fii acolo lângă el. Cand vii de departe, de la distante mari sau cand nu l-ai mai vazut de multa vreme, prietenul adevarat se intreaba cum sa te astepte, cu ce si cum sa-ti iasa in intampinare, se da peste cap sa-ti faca sosirea si sederea cat mai placuta, nu stie cu ce sa te serveasca si cum sa te faca sa te simti cat mai bine, pe cand prietenul interesat prefera sa se intalneasca rapid cu tine doar sa-i oferi cadouri, doar sa obtina ceva de la tine, ca nu-i asa, vii de departe si trebuie sa ai ceva si pentru el. Prietenul interesat nu te considera musafir pe care sa-l trateze ca pe un oaspete de seama, el te considera o vaca de muls si un om care trebuie neaparat sa-i ofere lui ceva, nu invers. De astfel de prieteni trebuie sa scapi cat de repede poti, sa-i eviti si in final sa-i uiti.

           N-ai nevoie de asa ceva in preajma ta.

CINE SUNT DE FAPT

          TIGANII

   (ROMII, RROMII)

Romii din România (romi, uneori scris și rromi, 

cunoscuți popular și ca țigani, roma - în limba romani) 
constituie unul dintre grupurile etnice minoritare 
cele mai mari din România. Conform 
recensământului din 2011, ei numărau 621.573 de 
persoane (adică 3% din totalul populației), fiind al 
doilea grup etnic minoritar din România ca mărime, 
după cel maghiar. Din acești 621.573 de oameni, 
62% locuiesc în mediul rural (390.903). Există opinii 
că cifra estimată nu corespunde realității, fiindcă 
mulți din ei ar refuza să-și declare etnia. În Maramureș, 
Bucovina, Banat, Dobrogea și Moldova concentrația 
romilor este sub media țării.
Astăzi, membrii minorității rome sunt încă victime 
ale discriminării, ceea ce îi împiedică să fie corect 
școlarizați și integrați în societate. Această realitate 
există și în alte țări care găzduiesc minorități 
rome: Ungaria, Slovacia sau Cehia.
Denumirea etniei este controversată. De exemplu 
într-un dicționar cuvântul „țigan” a avut ca o parte 
din definiția sa „o persoană cu un comportament 
răutăcios”. Avocați ai drepturilor romilor în 
România pretind că „a-i chema țigani” îi mai izolează 
din societate de masă. Prin amendament, „romi” este 
acum denumirea oficială a țiganilor în dicționare.
Țiganii din Transilvania (1850)
Numărul oficial al romilor (conform recensămintelor), 
numărul estimat este de obicei semnificativ mai mare:
1886: 200.000 (3,2%) în Vechiul Regat 
(estimare neoficială)
1930: 242.656 (1,6%) 
în România Mare
1956: 104.216 (0,6%)
1966: 64.197 (0,3%)
1977: 227.398 (1,05%)
1992: 409.723 (1,8%)
2002: 535.250 (2,5%)
2011: 621.573 (3,0%)[1]
Nu se știe exact când au venit primii romi în 
teritoriul României de azi. Jonathan Fox a 
cercetat și constatat că probabil au venit în 
secolul XI. Un alt cercetător, Bogdan Petriceicu 
Hasdeu, a găsit un document semnat de Mircea 
cel Bătrân care sugerează că veniseră cu un 
secol înainte de acea dată.
O atestare documentară a romilor de pe teritoriul 
României actuale, datează din anul 1385, când 
domnitorul Țării Românești, Dan I, dăruiește 
Mănăstirii Tismana posesiunile care aparținuseră 
mai înainte Mănăstirii Vodița de lângă Turnu Severin, 
posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, 
între care și 40 de sălașe de „ațigani”.
Curând după sosirea lor în România, romii au 
devenit sclavi ai boierilor care deja locuiau acolo.
Condițiile romilor au fost neînduplecate. Pedeapsa 
cu moartea a fost des întâlnită: “un sclav care viola 
o femeie era ars de viu”. În Transilvania (pe atunci 
parte a Imperiului Austro-Ungar), dacă un rom 
vorbea limba romani (țigănească) primea douăzeci 
și cinci de lovituri cu biciul. Hainele lor tradiționale 
au fost interzise de asemenea în Transilvania.
Mulți au fost meșteșugari de lemn, vânzători de cai 
și lăutari. Romii au fost cunoscuți mai ales pentru 
talentul lor muzical. Se poate vedea și astăzi cum 
mulți își mai țin de ocupațiile lor din vremea 
când erau înrobiți.
Conform Neueste Erdbeschreibung und Staatenkunde, 
Zweiter Band. von Dr. F.H.Ungewitter. (Dresden, 1848), 
in Țara Românească trăiau 90.000 de romi reprezentând 
4% din populația țării, iar în Moldova 12.000, 
reprezentând 0,8% din populația statului. Recensământul 
din Transilvania din 1850 confirmă o proporție de 2,2% 
de romi din populația totală. În secolul XIX s-a ivit o 
schimbare în atitudinea față de sclavi, nu doar în 
România ci și prin toată Europa, astfel, sub influența 
ideilor liberale ale revoluției de la 1848, toți oamenii 
au fost declarați liberi și egali, robia romilor fiind 
definitiv abolită în 1856. Prima declarație a libertății 
sclavilor a fost data în anul 1848, dar din cauza faptului 
că guvernul acela a fost slab și nu a durat mult timp, 
nici acest decret nu a durat, nici nu a făcut mai nimic. 
În Moldova și Valahia s-au mai făcut declarații de 
emancipare în anii 1855 și 1856 respectiv, dar tot 
nu au avut efectul dorit. În anul 1864 Ioan Cuza, 
care a domnit peste ambele principate la acea vreme, 
i-a eliberat pe toți romii definitiv. După ce romii au 
fost eliberați, unii dintre ei au părăsit România. Mulți 
romi erau deja sau au ajuns în țările din Europa de 
Vest și mulți au ajuns de asemenea și în America.
Romii din Bucovina, provincie trecută sub stăpânire 
habsburgică din 1774, sunt primii care au părăsit 
statutul de robi. Astfel, robia a fost desființată aici 
printr-un ordin al împăratului Iosif al II-lea dat în 1783. 
Din punct de vedere juridic însă, abia începând din 
1803, când li se modifică și statutul fiscal, romii se 
află în aceeași situație cu ceilalți locuitori ai provinciei.
La 31 mai 1942, mareșalul Ion Antonescu, 
(șeful statului), a ordonat trimiterea peste Bug, în 
limita răsăriteană a teritoriului numit generic 
"Transnistria", cuprins între apele râurilor Nistru și 
Bug, până la limanul Niprului, trecut sub administrație 
civilă românească după declanșarea războiului 
contra URSS-ului, a următoarelor categorii de romi 
din România interbelică, împreună cu familiile lor:
1.Țigani nomazi - (căldărari, lingurari etc);
2.Țigani stabili - acei care, deși nenomazi, 
sunt condamnați recidiviști sau nu au mijloace 
de existență sau ocupație precisă din care să 
trăiască în mod cinstit prin muncă și deci constituie 
o povară și un pericol pentru ordinea publică.
Situație numerică privitoare la evacuarea țiganilor 
nomazi și nenomazi în Transnistria, întocmită de 
Inspectoratul General al Jandarmeriei, 
Serviciul Jandarmeriei. 
1)Țigani nomazi evacuați între 1 iunie și 15 august 1942:
Bărbați..............2.352;
Femei..............2.375;
Copii..............6.714;
Total..............11.441.
2)Țigani nenomazi (stabili) nemobilizabili și periculoși 
ordinii publice, evacuați cu trenurile de evacuare 
între 12-20 septembrie 1942:
Bărbați..............3.187;
Femei..............3.780;
Copii..............6.209;
Total..............13.176.
Au mai fost evacuați ulterior cu aprobări speciale, 
fiind infractori eliberați din închisori:
Bărbați..............22;
Femei..............17;
Copii..............30;
Total..............69.
Total general țigani nomazi și nenomazi 
evacuați: 24.686
În perioada comunistă, mii de romi au părăsit 
România, contra unor sume importante de 
bani și aur, în cadrul unei filiere „mafiote” 
formate între clanurile de romi, Securitate și Miliție.
Tradițiile sunt o parte esențială a vieții pentru romi. 
Acest grup etnic a păstrat multe din tradițiile lor 
de când erau sclavi. Cel mai decorat și important 
eveniment din tradiția lor este "nunta țigănească". 
Ca la cele mai multe culturi din lume nunta la romi 
este foarte decorată și strălucitoare. Există mult 
dans și multă muzică. Una din tradițiile care iese 
la iveală astăzi este tradiția de "căsătorie minoră". 
Vârsta medie la căsătorie pentru fete este 
nouăsprezece ani. Aceasta este o vârstă foarte 
fragedă în comparație cu alte culturi ale lumii moderne. 
Romii de multe ori au un respect mai mare pentru 
tradiția și obiceiurile lor decât față de legile țării în 
care trăiesc. În cazul căsătoriei minore acest 
respect al tradiției este motivul multor conflicte 
între romi și instituțiile de protecție a copilului și 
Uniunea Europeană.
În anul 2003, aderarea României la Uniunea 
Europeană era îngreunată de nunta fiicei regelui 
Cioabă. Ana Maria Cioabă, în vârstă de 12 ani, 
era măritată forțat cu un tânăr de 15 ani. 
Raportorul Uniunii Europene, baroana Emma Nicholson 
a criticat public autoritățile de la București, cerând 
anularea nunții până în momentul în care ambii miri 
aveau să împlinească vârsta majoratului. Până la 
urmă, nunta avut loc, romii invocând tradiția de sute 
de ani a nunților dintre minori. Ulterior, comisia pentru 
Protecția Copilului Sibiu a decis în octombrie 2003 
ca Ana Maria Cioabă și Mihai Biriță să se întoarcă 
separat la familiile lor biologice.
În mai 2014, regele romilor, Dorin Cioabă, a anunțat 
că va interzice oficial căsătoriile între minori, 
precum și „tranzacțiile” care se fac între părinții 
mirilor. Anunțul regal a venit după ce verișoara 
regelui Cioabă, Manuela Luminița Cioabă, a decis 
să fugă de acasă cu iubitul ei, fără știrea părinților.
Altă tradiție este cea a staborului, care este o 
instanță neoficială organizată de comunitățile 
de romi.
Florin Cioabă (1954 - 2013) a fost un cunoscut 
conducător al romilor, care s-a autoproclamat în 
anul 1997 ca „rege internațional al țiganilor”.
Iulian Rădulescu (n. 1938) este un conducător al 
romilor, care s-a autoproclamat în anul 1993 
ca "Împărat al rromilor de pretutindeni".
În comunitățile locale, romii sunt conduși de 
câte un bulibașă.
Unele izvoare istorice și legende arată prezența 
triburilor nomade, indiene, ale mezilor începând 
cu cucerirea Mediei de perși. În anul 550 î.Hr., 
unul dintre descendenții regelui Achaemenes, 
Cyrus, învinge pe ultimul rege al mezilor, Astyages 
și fondează Imperiul Medo-Persan. În 547 î.Hr. 
împăratul persan Cyrus cel Mare cucerește Sciția Mică 
până la Dunăre în Bulgaria de azi. În anul 529 î.Hr. 
într-o expediție împotriva triburilor nomade Cyrus 
îl capturează pe Spargapises, fiul reginei geților 
Tomiris și conducătorul armatei, care se sinucide, 
determinând împăratul să treacă fluviul în zona 
Brăila, unde moare în luptă cu massogeții.
Prin toată lumea romii trăiesc în condiții mai 
joase. Mulți recurg la cerșetorie ca să aibă 
pâinea zilei. În Europa Centrală și de Est 
condițiile sunt într-un mod special rele pentru 
romi. Din site-ul Partidei romilor Pro-Europa sunt 
câteva cifre care demonstrează acest lucru:
51% din familiile romilor chestionate susțin că 
suferă de foame cel puțin 1-2 zile pe an. 
20% suferă de foame 1-2 zile pe lună și 
15% suferă permanent de foame.
Dintre cei care suferă de foame, 32% împrumută 
hrană de la vecini și 5% cerșesc.
În unele țări, până la 30% din familiile romilor 
supraviețuiesc din asistența socială și până la 
24% din ajutorul pentru copii. Doar 26% trăiesc 
din salariile obișnuite.
În medie, 46% din romii chestionați susțin că 
sunt șomeri și 21% nu au lucrat niciodată. 
37% susțin că ultimul loc de muncă l-au avut în 1990.
Cel mai mare nivel al șomajului este înregistrat 
printre tinerii romi.
Pentru 78% din romii intervievați, respectarea 
"drepturilor omului" înseamnă "a găsi un loc de 
muncă". Pentru 77%, aceasta înseamnă "lipsa 
foamei" și pentru 68% "posibilitatea de a 
educa copiii".
62% din romi își au locuințele proprii sau 
locuiesc în casele familiilor lor, care influențează 
mobilitatea.
Doar 66% din familii au un pat separat pentru 
fiecare membru al familiei. Doar 42% dispun de cărți.
Doar 59% din familii au apă la robinet 
(încă 55% au mașini de spălat), 49% au acces 
la sistemul de canalizare, 46% au wc-uri în 
locuință și 55% au wc-uri în curte.
Aceste procente privite în comparație cu cele 
naționale, peste 40% dinte romani au wc-urile 
în curte și 56% au apa curenta, denotă ca starea 
economică nu este mai proastă decât a 
populației majoritare, chiar dacă șomajul 
este mai ridicat.
Una din problemele de rezolvat este acea de a 
da fiecărui copil o șansa egală la educație. 
Pentru multe minorități acest lucru este o 
străduință greu de obținut din cauza barierei 
limbii și a culturii. În România multe familii ale 
romilor nu trimit copiii lor la școală fiindcă, 
copiii nu au învățat limba română destul de bine. 
Există organizații care ar încerca să schimbe 
acest lucru prin a avea învățători care să 
predea în limba "țigănească" (romani).
Multe alte bariere există așa cum demonstrează 
următoarele cifre de la site-ul Partidei Romilor 
Pro-Europa:
Mai puțin de o jumătate din romii intervievați 
au declarat afilierea lor etnică pe parcursul 
ultimului recensământ național. Peste 28% 
au declarat că aparțin populației majoritare.
54% din romii intervievați vorbesc limba 
natală în familie.
Doar 37% (1 din 3) din romii chestionați au 
absolvit școala primară, doar 6% (1 din 18) 
au absolvit școala secundară și 1% au 
frecventat un colegiu.
Unul din 5 romi nu vor trimite copiii la școală 
din lipsa de îmbrăcăminte decentă.
Părinții își trimit copiii în școli și instituții 
speciale (deseori pentru copii cu probleme 
mentale) pentru că ei consideră că "programul 
școlar este mai ușor și copilul poate să 
reușească".
Mai mult de jumătate din romii intervievați 
consideră că printre ocupațiile tradiționale 
(meșteșugărit, vindecare, ghicit, etc.) 
doar comerțul și muzica le poate aduce 
un venit. Romii consideră că o persoană are 
nevoie de o sănătate bună (69%), noroc (66%) 
și sârguință (53%) pentru a reuși în viață. 
Asistența din partea statului este pe locul 4 
după importanță.
În lume, pe lângă numeroase practici păgâne, 
romii dețin în general religia populației 
majoritare. Astfel, în conformitate cu religia 
predominantă a României, majoritatea romilor 
sunt creștini ortodocși. În ultimele două decenii 
au existat multe cazuri în care romi ortodocși 
s-au convertit la diverse culte neoprotestante 
(totuși, majoritatea enoriașilor acestor 
comunități religioase nu sunt etnici romi, 
ci români). În unele localități cu o populație 
predominant maghiară (în estul și nordul 
Transilvaniei), romii sunt fie romano-catolici, 
fie reformați (în funcție de confesiunea 
maghiarilor). De asemenea, în unele sate 
care dețin (sau au deținut) o populație 
săsească există mici comunități de romi 
luterani (de ex. la Uila). O bună parte a romilor 
din Dobrogea sunt musulmani (aprox. 1% din 
totalul romilor din România, una dintre cele 
mai însemnate comunități fiind cea din Babadag.
Personalități de etnie romă sau cu origini rome în România:
Barbu Lăutaru, Nicolae Gheorghe, Grigoraș Dinicu,
Costel Busuioc, Damian Drăghici, Nicoleta Bițu
Mihaela Drăgan. 
Deputatul PD-L Silviu Prigoană a înaintat un proiect 
de lege, prin care propunea înlocuirea în 
documentele oficiale a denumirii de "rrom" 
cu cea de "țigan" pentru a elimina confuziile 
dintre termenii "român" și "rom". În aprilie 2011, 
Camera Deputaților a respins proiectul de lege.
În Expunerea de motive pentru această lege, Prigoană scria:
În ceea ce ne privește, ca națiune, cuvântul 
generează confuzie pe plan internațional. 
Sute de milioane de oameni de pe planetă n-au 
studii filologice și de etimologie. Ei fac o asociere 
firească (și justă!) între terminația -ia / -(an)ia 
și țara (= națiunea ei) care are această particulă: 
Britania = brit + ania = “țara briților, a englezilor”; 
Mauritania = maur + (et)ania = “țara maurilor”, 
deci România = rom + ania = “țara romilor”. 
E incorect. Se creează o falsă direcționare. 
Nu are niciun rost acest subterfugiu. Problemele 
comunității țigănești (sau/și, de ce să n-o 
spunem: problemele create de mulți din această etnie) 
nu dispar dacă schimbăm numele. Nu aducem 
situația la zero, n-o răsvirginăm. Ea se rezolvă 
cu totul altfel: prin educație îndârjită, prin 
programe iscusite, prin respectul legii.
Ziarul Financial Times comenta astfel propunerea 
legislativă: Aceasta reflectă frustrarea românilor 
cu privire la confuzia care se poate face între 
numele minorității rome și cel al țării lor, deși 
acesta provine din limba romani și nu are 
nicio legătură cu România.
Conform unui ministru indian de externe 
(reluată de India Times), cele aproximativ 20 de 
milioane de romi care se află în peste 30 de 
țări sunt parte a diasporei indiene și este 
posibil să primească cetățenie indiană.

SURSA: LINK: WIKIPEDIA

CINE SUNT MAGHIARII  (UNGURII)   ? ? ?

Maghiarii sau ungurii sunt un popor rǎspândit 

în Europa centrală, vorbitor al limbii maghiare. 
Etnia maghiară alcătuiește majoritatea absolută 
a cetățenilor din Ungaria (în maghiară 
Magyarország, în trad. "Țara Maghiară"), cu o 
pondere de 92,3 % conform recensământului 
din 2006. Importante comunități maghiare trăiesc 
și în țările vecine Ungariei, respectiv în România, 
Slovacia, Serbia și Austria.Până în sec. al XIX-lea 
denumirea de "ungur" era folosită pentru a-i 
desemna pe toți locuitorii Regatului Ungariei, 
indiferent de etnie. Dieta de la Pojon edicta în 
anul 1791 privilegii pentru sârbii refugiați din 
Imperiul Otoman, cu argumentul că "și pe 
aceștia (pe sârbi) îi socotim unguri. Astfel îi 
declarăm și pe ei, ca și pe celelalte naționalități 
care locuiesc în Regatul Ungariei, drept unguri, 
drept compatrioții noștri."
În limba română substantivul "ungur" 
respectiv "ungurean" îi desemna de asemenea 
pe toți locuitorii "Țării Ungurești", indiferent de etnie.
Receptarea principiilor Revoluției Franceze a 
dus la ideea că toți locuitorii Ungariei ar 
forma "națiunea politică ungară", fapt formulat 
în preambulul la Legea Naționalităților, 
nr. XLIV/1868, în sensul că "toți cetățenii Ungariei 
formează conform principiilor constituționale 
o națiune în sens politic, anume națiunea unitară 
și indivizibilă ungară, între ai cărei membri se 
numără fiecare cetățean al patriei, indiferent 
cărei naționalități ar aparține."
Industrializarea si modernizarea Regatului 
Ungariei începând cu a doua jumătate a 
secolului al XIX-lea a însemnat înlocuirea 
treptată a elitelor urbane germane cu noua 
burghezie maghiară în formare. Naționaliștii 
maghiari au impus o maghiarizare forțată 
pentru cei proveniți din toate grupurile 
etnice (șvabi dunăreni, slovaci, români etc.) 
În ultimii ani ai sec. al XIX-lea și în primele 
decenii ale secolului XX maghiarizarea ca 
mijloc de integrare urbană s-a accelerat și 
a fost însoțită de măsuri politice menite să 
o faciliteze. Aceasta a dus la o reacție de 
opoziție vie din partea elitelor intelectuale ale 
naționalităților nemaghiare din Ungaria, al 
căror interes nu era integrarea urbană a grupurilor 
aflate sub influența lor (ca preoți, avocați etc.) 
Istoria timpurie a maghiarilor este puțin 
cunoscută. Trecutul îndepărtat al poporului 
maghiar poate fi reconstituit, în linii generale, 
în funcție de izvoare lingvistice și doar pe un 
plan secundar de izvoare istorice.
Izvoarele arheologice referitoare la maghiari 
anterioare secolului IX sunt disputate. Lingviștii 
și istoricii consideră, de comun acord, că ungurii 
provin din teritoriul aflat la granița dintre zonele 
împădurite ale Munților Urali și stepa euroasiatică. 
Acolo s-a consumat și o primă etapă a 
etnogenezei ungurilor. Din simbioza a două 
elemente etnice de tip ugric a luat naștere o 
populație de limbă uralică. Denumirea maghiari 
este rezultanta contopirii denumirii celor două 
entități etnic-tribale.
Ungurii s-au autodenumit totdeauna 
maghiari ("magyar"), însă populațiile vecine i-au 
denumit unguri dupa numele țării lor, 
Ungaria (în latină - Hungaria). Maghiarii au asimilat 
în cursul timpului populatii turcice care li s-au 
alăturat, îndeosebi după strămutarea din locurile 
ancestrale spre sud-vest, spre fluviile Volga și Don. 
Teritoriul se cheamă în izvoarele istorice Magna 
Hungaria, zona din bazinul râului Kama fiind 
locuită până în secolul XIII de o populație 
ugrică înrudită. Pe aceste teritorii, ungurii au 
intrat în contact și cu popoare de origine turcică. 
Dintre triburile turcofone, o influență majoră și 
durabilă au exercitat-o protobulgarii, adică 
bulgarii de Volga, și hazarii (vorbitori ai unui 
dialect turc apropiat celui vorbit de protobulgari; 
urmașii direcți ai acestor turcici, care trăiesc și 
astăzi în acea regiune, sunt ciuvașii și bașkirii). 
Aproximativ din secolul V, ungurii s-au strămutat 
în stepele din nordul Mării Negre. Astfel, ungurii 
au ajuns în sfera de influență a imperiului hazar, 
al cărui centru de putere se afla pe cursul inferior 
al Volgăi. Influența hazarilor nu a fost minoră, 
având în vedere și faptul că în fruntea uniunii 
tribale care s-a strămutat din Ucraina în Pannonia 
s-au aflat trei triburi hazare (v. kabarii respectiv 
cowari din cronicile medievale).
Impunerea lui Árpád în calitate de conducător al 
uniunii de triburi unguresti revine, se pare, unui 
kaganhazar. Împinși spre vest de pecenegi, 
ungurii se stabilesc temporar, pe la mijlocul 
secolului IX, în Atelkuzu (în maghiară 
Etelköz = "teritoriul dintre râuri"; atil, itil înseamnă 
fluviu în diverse dialecte turcice vechi), delimitat de 
Marea Neagră și râurile Siret ("Seretos"), Nistru și 
Prut ("Brutos") (vezi Constantin al VII-lea 
Porfirogenetul (913-959), De administrando Imperii). 
Ungurii vor întreprinde de aici o serie de raiduri și 
campanii militare. În 862, ungurii au trecut Carpații 
(din zona ucraineano-slovacă) și au atacat părțile 
răsăritene ale Imperiului Carolingian și Moravia, 
adică vremelnica formațiune statală 
slavă "Moravie Magna", care cuprindea o mare 
parte a Ungariei de azi.
Chemați în sprijin de împăratul bizantin Leon 
al VI-lea, ungurii au trecut în anul 895 Dunărea 
de Jos și l-au atacat pe țarul bulgar Simeon. 
Profitând de această împrejurare și în alianță 
cu bulgarii, pecenegii au atacat împreună cu 
aceștia în 895/896 așezările ungurești din 
Atelkuzu (Etelköz). Lipsiți de apărare, ungurii și 
grupuri de populații asociate, printre care și trei 
triburi hazare, se refugiază din nordul Mării Negre 
în 896 spre vest pe valea Nistrului, și trec Carpații 
prin Pasul Verețki, ajungând pe Valea Tisei mijlocii. 
De aici au lansat timp de câțiva ani atacuri de 
pradă și jaf spre teritorii din Vest-Europa, printre 
care Germania, Italia, Franța și Spania. În anii 
900/901 când triburile ungurești s-au reîntors, 
nu au mai revenit la vechiul loc pe Tisa, ci s-au 
așezat în centrul Bazinului Panonic, în vecinătatea 
lacului Balaton.
Istoria ungurilor în prima jumătate a secolului X 
este marcată de numeroase raiduri de jaf 
întreprinse în întreaga Europă. Oștile ungurești, 
conduse frecvent de Bulcsú (Bulciu) și Lél, 
(Lehel sau Lelu, au îngrozit creștinătatea. Aplicând 
o tactică de luptă specifică popoarelor de stepă, 
bazată pe atacuri și retrageri surprinzătoare, 
inventivitate și disciplină, războinicii unguri au 
reușit să iasă învingători în numeroase confruntări 
militare, mai ales folosind cu abilitate arcul asiatic. 
În calitate de aliați ai ducelui de Bavaria Arnulf, 
maghiarii pătrund în anul 899 în Italia. În continuare, 
ei atacă, pe rând, între anii 911-933, Spania, Franța 
și Italia. Seria victoriilor ungurești este stopată 
temporar în anul 933 de ducele bavarez 
Heinrich I. Același Heinrich va întreprinde în 
anul 950 un raid în Câmpia Pannoniei, incursiunea 
rămânând însă fără rezultate semnificative.
În anul 954, oști ungurești conduse de același 
Bulciu atacă Franța și Germania, susținând opoziția 
față de împăratul german Otto I. Raidurile ungurești 
încetează complet abia după victoria decisivă 
obținută de Otto I în Lechfeld, de lângă Augsburg, 
la 10 august 955, ocazie cu care Bulciu însuși a fost 
capturat, apoi executat. Această înfrângere catastrofală 
a determinat aristocrația tribală să-și reorienteze 
politica internă și externă. Înțelegând situația în care 
se aflau ungurii, conducătorul uniunii tribale, 
principele Géza (971-997), a pregătit premisele 
creștinării ungurilor și ale întemeierii statului maghiar. 
Fondarea Regatului Ungar și începutul convertirii 
ungurilor la catolicism au fost înfăptuite de fiul său, 
Ștefan I al Ungariei (997-1038). Maghiarii și-au extins 
statul atacând și cucerind pe rând Moravia, Francia 
Răsăriteană. După stingerea dinastiei Arpadiene, 
Carol Robert de Anjou a luat tronul. Fiul său Ludovic 
a pus capăt anarhiei, a extins statul maghiar și a 
creat o uniune statală maghiaro-polonă.

Statul maghiar va atinge o mare dezvoltare economică 
și militară, care îl va transforma în centru de 
rezistență anti-otoman. După bătălia de la Mohacs, 
partea centrală a Ungariei este supusă Imperiului 
Otoman. În partea nord vestică va guverna o dietă 
din vechea nobilime ungurească. Vechea cultură 
maghiară va conviețui în Principatul Transilvaniei. 
Numărul total al vorbitorilor limbii maghiare ca 
limbă maternă este estimat la cca. 14,5 milioane 
de oameni, dintre care 10 milioane trăiesc pe 
teritoriul Ungariei. O parte a populației vorbitoare 
de limba maghiară este răspândită, începând din 
anul 1920, urmare a tratatului de pace de la Trianon, 
în afara Ungariei, în țările vecine. Numărul le este 
de aproximativ 2,5-3 milioane. Minoritatea maghiară 
din România numără circa 1,45 milioane de locuitori. 
În Slovacia trăiesc circa 500.000, în Serbia 
(Voivodina) circa 293.000, în Ucraina aproximativ 
200.000, în Slovenia și Croația aproximativ 
25.000-35.000 în total, în Cehia în jur de 50.000, în 
Austria numărul lor este estimat la câteva sute de 
mii (în jur de 200.000-250.000). Comunități maghiare 
importante există în Europa occidentală, Statele Unite, 
Canada, Australia și Noua Zeelandă, precum și 
America Latină (îndeosebi în Brazilia, cu 150.000-200.000, 
Argentina, Chile, Venezuela, Uruguay, Costa Rica). 
În afara maghiarilor etnici sau a ungurilor, mai există 
în Ungaria, Israel și în alte țări câteva zeci de mii de 
evrei vorbitori de maghiară ca limbă maternă. Romii 
din Ungaria și unii romi din România (Transilvania) 
și Slovacia sunt de asemenea vorbitori de maghiară 
sau bilingvi. În Ungaria și România (Transilvania) 
există și o mică comunitate armeană maghiarofonă. 
În urmă cu aproximativ 5 decenii, în anii instaurării 
regimului comunist, minoritatea maghiară din 
România era constituită dintr-un număr de aproximativ 
1,5 milioane de membri, număr ce reprezenta 7,5% 
din populația țării.
In Romania, numărul persoanelor de etnie maghiară, 
rezultat în urma recensământului din anul 2002, se 
ridica la 1.434.377, număr ce reprezenta 6,6% din 
populația țării, într-o oarecare scădere față de 
recensământul realizat în anul 1992, când minoritatea 
maghiară era mai numeroasă cu aproape 0,6% din 
întreaga populație a țării. Minoritatea maghiară din 
România, se găsește îndeosebi în spațiul 
intracarpatic în județele: Harghita, Mureș si Covasna. 
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maghiari

COPILARIE

Brifcor, sifon de sticla de 2 litri invelit in plasa de sârma, 

LINIȘTE ALBĂ

SCURT-METRAJ CU ZDRUNCINATURA

CULTURA PE BUTUCI

ABSTRACT CU SUBSTRAT

LICOARE

„VIOLATORII NU SUNT BESTII” !!!

VIDEO CEAPA

A innebunit planeta cu provocarile la halit ceapa. Ma uit la niste filmulete postate pe retelele de socializare si imi vine mirosul de ceapa direct in nas. Bai, te uiti la ei, sunt oameni in toata firea, nu niste pustani de 13 ani, ca sa poti spune ca n-au minte. La prima vedere incerci sa ai pretentii de la ei. Când colo…

MAMA EI DE CRATIMA !!!

Cartea de poezii CARARE SPRE NICAIERI a intrat pe rafturile marilor lanturi de magazine internationale online si poate fi procurata in sistem electronic de AICI. Se poate plati cu cardul sau prin PayPal. 

SA TRAITI BINE, DOMNULE CARTIANU !!!